Cîțu îi îndeamnă pe membrii USR PLUS la revoltă: „Să se dezică de acțiunile liderilor lor”

Cîțu îi îndeamnă pe membrii USR PLUS la revoltă: „Să se dezică de acțiunile liderilor lor”

Premierul Florin Cîțu îi îndeamnă pe mebrii PSD la revoltă împotriva liderilor partidului, după acțiunile din Parlament de joi.

Premierul susține că liderii USR PLUS au susținut acțiunile membrilor AUR, de la citirea moțiunii de cenzură din Parlament. Aceștia au intervenit și l-au înlăturat pe deputatul PNL Florin Roman de la prezidiu, unde se instalase ca să conducă ședința comună a celor două camere parlamentare, deși nu avea dreptul. Cei de la AUR, ca și cei de la USR PLUS, au invocat articolul 30 din regulamentul de funcționare a Parlamentului.

„Fac apel la toți oamenii din USR care încă simt proeuropean și vor democrație în România să se dezică de acțiunile liderilor lor din Parlament de ieri”, a transmis Florin Cîțu.

Premierul susține că România nu-și permite o criză politică, deși el este cel care a provocat-o. A făcut-o în momentul în care l-a revocat din funcție de ministrul Justiției Stelian Ion pe motiv că nu a acordat aviz PNDL 3, program pe care premierul îl dorea aprobat de urgență, înainte de congresul PNL din 25 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem probleme de rezolvat. Nu ne putem permite această criză politică. Cer maturitate și responsabilitate la oamenii politici să înțeleagă situația prin care trece nu numai România, toată Europa. Suntem în pandemie și nu ne permitem să avem o criză politică”, a spus Cîțu.

Cîțu îi îndeamnă pe membrii USR PLUS să se dezică de proprii lideri

Deși cheamă la conciliere și negociere, arătându-se dispus să refacă coaliția guvernamentală cu USR PLUS, același Florin Cîțu nu vede o problemă în faptul că a dat afară din guvern secretarii de stat, prefecții și subprefecții fostului partener. Ba mai mult, Cîțu spune că acțiunile liderilor USR PLUS, pe care îi cheamă la discuții nu pot fi tolerate și îi îndeamnă pe membrii simpli ai partidului să se dezică de ei.

„Și acum spun. Poți să retragi moțiunea și să vii la masă să discutăm. Deși, după ce ai legitimat un partid cum este AUR, după ce am văzut ieri în Parlament președintele USR stând pasiv și uitându-se cum acei parlamentari fără mască bruscau un coleg de-al meu și chiar nu spuneau nimic, astfel de atitudini nu pot fi tolerate. Avea posibilitatea președintele USR, Dan Barna, ieri în Parlament să pună stop, să fie el care pune stop acestor evenimente.

Credeam că suntem la masă cu un partid proeuropean, care nu susține violența de niciun fel în Parlament. Din păcate, se pare că m-am înșelat. Sunt sigur că între membrii USR, votanții USR sunt oameni care gândesc și simt ca noi. Sunt oameni care au viziuni proeuropene, care cred în democrație, care nu cred că violența este un mod prin care să-ți impui punctul de vedere și acei oameni sunt sigur că sunt dezamăgiți și se simt așa de decizia liderilor acestora, Dacian Cioloș și Dan Barna să facă o alianță care ieri a fost foarte clară”, a mai afirmat premierul.

Fac apel la toți oamenii din USR care încă simt proeuropean și vor democrație în România să se dezică de acțiunile liderilor lor din Parlament de ieri. Vă dați seama ridicolul situației de ieri dacă nu le acceptam demisiile, își citeau o moțiune împotriva propriilor acțiuni. I-am salvat de acest ridicol”, a afirmat Florin Cîțu.

Ce spune regulamentul ședințelor comune

Plenul reunit al Parlamentului, convocat joi pentru citirea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîțu, a început cu scandal uriaș. Incidentul a izbucnit după ce deputatul liberal Florin Roman s-a instalat la prezidiu, în locul președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban și a pretins să conducă ședința.

Deputatul PNL Florin Roman s-a ținut cu mâinile de microfon, în timp ce chestorii trăgeau scaunul de sub el ca să-l determine să plece de la prezidiu. Aceștia au invocat articolul 30 din Regulamentul ședințelor comune conform căruia, „lucrările şedinţelor comune sunt conduse, alternativ, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului”.