★★★★★ Mo Yan, Sorgul roşu, traducere din chineză de Dinu Luca, Bucureşti, Ed. Humanitas Fiction, 2008
Se află încă în librării romanul "Sorgul roşu" al scriitorului chinez Mo Yan care a primit de curând Premiul Nobel pentru Literatură. Traducătorul, Dinu Luca, s-a întrecut pe sine pentru a recompune în limba română un text de o mare forţă expresivă. În curând, Editura Humanitas Fiction va pune în circulaţie încă un roman al lui Mo Yan, "Obosit de viaţă, obosit de moarte", în traducerea aceluiaşi extraordinar Dinu Luca. În aşteptarea lui, merită să citim, oricât de ocupaţi am fi, romanul "Sorgul roşu", un alcool literar tare, faţă de care multe cărţi de azi par o poşircă. La urma urmelor cum scrie un prozator de pe partea cealaltă a planetei, răsplătit cu un premiu visat de toţi scriitorii lumii? Scrie ca şi cum ar striga. Frazele sale sunt de o expresivitate violentă, care zguduie conştiinţa cititorului. Mo Yan povesteşte ce se întâmplă cu oamenii în timp de război. Ei sunt smulşi ca frunzele de o vijelie şi purtaţi haotic, cu o totală lipsă de respect faţă de demnitatea umană. China invadată de armata japoneză, în timpul celui de-al doilea război mondial, se prezintă ca o lume răvăşită de teamă, ură şi cruzime. Momentele de dragoste, de înălţare sufletească, de fericire nu dispar, dar sunt trăite în fugă, sălbatic, cu disperare. În replică la romanul "Război şi pace" al lui Tolstoi, romanul lui Mo Yan ar fi putut fi intitulat "Război şi război". ★★★★ Urmuz, Schiţe şi nuvele... Aproape futuriste..., ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ion Pop, Biblioteca Bucureştilor, 2012 ★★Dan Sociu, Poezii naive şi sentimentale, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2012.