Dan Ghiţescu este un român stabilit de multă vreme în Canada, unde a făcut carieră de regizor (de teatru şi de televiziune). Mai mult de douăzeci de ani a fost realizator la televiziunea publică din Québec. În acelaşi timp a scris şi a publicat cărţi de proză în limba română, pe care nu numai că n-a uitat-o, dar o vorbeşte foarte bine, mai bine, în orice caz, decât unii realizatori TV din România. La cele patru cărţi de până acum – „Praful şi pulberea”, 1992, „Zodia Cameleonului”, 1997, „La răsărit apune soarele”, 2002, „Noaptea nu aparţine nimănui”, 2007 – se adaugă un roman apărut recent, „Omul care vine din Est”, remarcabil prin spirit de observaţie şi dinamism, prin capacitatea de a schiţa repede destinele unor personaje, prin perspectiva cosmopolită adoptată în înţelegerea vieţii.
Dan Ghiţescu nu este un mare prozator, dar, prin comparaţie cu el, mari prozatori de la noi par provinciali. De ce? Pentru că scriitorul român stabilit în Canada a cunoscut mai multe moduri de a trăi şi nu mai este prizonierul unuia singur. El priveşte de sus, cu o privire cuprinzătoare, istoria recentă a ţării sale de origine. Organizarea în România în 1953, în plin stalinism, a unui festival internaţional al tineretului în scop propagandistic i se înfăţişează ca o comedie.
Era pe vremea când Braşovul fusese rebotezat „Stalin”. Din acest oraş soseşte la Bucureşti un tânăr, Lucian (alter-ego al autorului) cu intenţia secretă de a fugi din România. El ia act de… simularea bunăstării, organizată de autorităţii pentru a face impresie bună străinilor. Tineri din toate ţările ignoră această mascaradă şi se sărută prin parcuri gata să realizeze – explică autorul, parodiind limba de lemn oficială – „adevărata înfrăţire între popoare”. Toate întâmplările care urmează, emigrarea în Canada, începerea unei noi vieţi, întoarcerea temporară în România – sunt scrise în acest stil agreabil.