Cineva - H.R.Patapievici, cred - spunea despre ”Jurnalul” lui Cesare Pavese, subintitulat ”Meseria de a trăi”, că este una dintre acele cărți care te învață să te iei în serios.
Găsim, în paginile acestui jurnal, note de toate felurile, unele de o banalitate crasă, altele de o profunzime aproape mistică, dar în fiecare literă a sa palpită, pură, ca un cord deschis, însîngerat sub ochii noștri, o formă de sinceritate copleșitoare. În toiul verii, ceva m-a dus spre aceste pasaj - cam lung, e drept, dar pe care nu-l pot scurta sub nici o formă. Aveți, așadar, puțină răbdare și citiți-l pînă la capăt. Vă veți lua în serios, după aceea:
”Durerea nu este cîtuși de puțin un privilegiu, o mărturie de noblețe, o amintire a lui Dumnezeu. Durerea este ceva animalic și crud, banal și zadarnic, firesc ca și aerul. Nu se poate pipăi, scapă oricărei atingeri și oricărei lupte; trăiește în timp, este timpul insuși; dacă are tresăriri și urlete, le are doar ca să lase și mai fără de apărare pe cel care suferă în momentele care urmează, în lungile momente în care se respiră miroul torturiicare a trecut și se așteaptă cea care urmează. Aceste tresăriri nu sînt durerea propriu-zisă, sînt momente de vitalitate create de nervi pentru a face să se simtă durata durerii adevărate, durata plicticoasă, exasperantă, infinită a timpului-durere. Cine suferă e mereu în așteptare - așteptare a tresăririi și a unei noi tresăriri. Și vine o vreme cînd strigi fără să fie nevoie, cu scopul de întrerupe curgerea timpului, de-a simți că se întîmplă ceva, că durata eternă a durerii animalice s-a oprit o clipă - chiar și pentru a se intensifica.
Cîteodată bănuiești că moartea, infernul, va fi tot un fel de curgere a unei dureri fără tresăriri, fără voce, fără momente, timpul în întregimea lui, eternitatea, neîncetată ca și curgerea sîngelui într-un corp care nu va mai muri.
Ne puteți urmări și pe Google News
Puterea indiferenței! - este aceea care a făcut ca pietrele să reziste nemișcate milioane de ani.”
Recomandările noastre
