Cît de iresponsabil poate fi Klaus Iohannis ca să se joace de-a anticipatele pe corpul viu al țării?!
- Magda Spiridon
- 25 februarie 2020, 06:30
Probabil că înțelegerea cu Ludovic Orban a fost aceasta:
După desemnare, premierul se face că se zbate să alcătuiască o majoritate, merge cu Guvernul în Parlament, susținînd și el și PNL, că vrea să treacă Guvernul, PNL anunța că votează pentru Guvernul Orban II, vota pentru, și cîțiva acoperiți dintre parlamentari votau împotriva Guvernului. Ludovic Orban bocea trădarea, președintele susținea că nu i-a trecut prin cap că Guvernul va pica și desemna un nou premier de sacrificiu. Ce a făcut Ludovic Orban? S-a apucat să aibă întîlniri cu liderii partidelor parlamentare, întîlniri care se constituie în acte oficiale pentru a negocia cu ei să nu-l voteze.
Pe 17 februarie 2020, PNL, partidul care mersese la Cotroceni propunîndu-l pe Ludovic Orban să facă o majoritate necesară trecerii Guvernului, anunță oficial că nu va vota propriul Guvern. În acel moment CCR i-a fost limpede că desemnarea lui Ludovic Orban a fost făcută de președinte nu pentru a realiza majoritatea, ci pentru a nu o realiza. Și pe drept cuvînt, CCR a declarat desemnarea lui Ludovic Orban ca neconstituțională cerînd ca președintele să desemneze un premier care să aibă drept misiune asigurarea unei majorități. Imediat Ludovic Orban, și la urecherea de către Klaus Iohannis, a anunțat că vrea să fie din nou desemnat și că de data asta chiar vrea să treacă de Parlament.
Asistăm, firește, la revenirea lui Ludovic Orban la înțelegerea cu președintele, potrivit căreia el trebuie să joace teatrul că vrea să treacă de Parlament. De ce n-a făcut-o pînă acum? Pentru că jucînd comedia că vrea să treacă, picînd în Parlament el ar fi primit o lovitură. Lovitura primită de orice premier cînd cade în Parlament. Din vanitate, Ludovic Orban a ținut să arate românilor că va pica în Parlament, pentru că așa vrea el. Ca să dau un exemplu din viață, e ca un bărbat care merge să ceară mîna unei femei. Există riscul ca ea să-l refuze. Și atunci, înainte de a merge la întîlnire, el se laudă peste tot c-a aranjat cu ea să fie refuzat.