Editura Evenimentul si Capital

Simona Halep a primit o veste mare la turneul de la Madrid. Sorana Cîrstea, în prim-plan

Sorana Cîrstea și Simona Halep
Autor: | | 1 Comentarii | 7866 Vizualizari

Sorana Cîrstea, jucătoarea aflată pe locul 93 WTA, a vorbit pentru prima dată despre înfrângerea României cu Franța, din semifinalele Fed Cup.

La Rouen, „tricolorele” în frunte cu Simona Halep au cedat în fața Franței, scor 2-3. Retrasă din naționala de Fed Cup, Sorana Cîrstea e de părere că Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu au avut o evoluție răsunătoare.

M-am uitat la meciuri. Am fost alături de fete, chiar dacă nu am fost acolo. Cred că au facut tot ce au putut. Mi-a parut rău pentru ele, pentru că au fost foarte aproape. Jos pălăria pentru tot efortul și pentru rezultat. E semifinală de Fed Cup, lumea nu realizează performanța.

Iar la anul vor începe din sferturi și, la fel, există o șansă foarte bună. Eu am mai spus-o de multe ori: avem cea mai frumoasă și cea mai tare echipă de Fed Cup”, a declarat Cîrstea, la Digi Sport. Ieri, tenismena din Târgoviște a fost eliminată în turul al doilea de la Madrid de sportiva franceză Caroline Garcia, scor 4-6, 6-3, 1-6.

Rares Bogdan a facut anuntul care ii da planurile peste cap lui Iohannis! Ce LOVITURA i se pregateste presedinteului Romaniei

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI