Cipru şi interesele NATO şi SUA

Cipru. Sursa foto: Dreamstime.com

În ultimii 70 de ani, Cipru a fost o victimă a intereselor amestecate ale NATO, SUA, Marii Britanii și Turciei. Interesele NATO au favorizat Turcia, care este unul dintre cei mai puternici membri ai alianţei.

Geografia, un blestem pentru Cipru

Poziția geografică îi conferea Turciei un avantaj insurmontabil. SUA și NATO au avut și au nevoie de Turcia pentru acoperirea unor necesităţi și pentru punerea în aplicare a planurilor lor.

Dimpotrivă, Ciprul a primit mereu o serie de lovituri pentru a se întâmpla ceea ce servea intereselor Turciei. Ciprul a plătit întotdeauna factura pentru avantajele oferite Turciei de NATO și SUA pentru a o avea drept aliat disciplinat.

Astfel, Turcia a avut întotdeauna lejeritatea de a cere și de a obține ceea ce și-a dorit. Ciprului nu i s-au vândut nici măcar arme sau vehicule. Din cauza asta Ciprul a trebuit să cumpere de la cei care au fost dispuşi să-i dea.

Acum Turcia și-a schimbat planurile. Vrea să devină o mare putere conducătoare în lumea islamică și doreşte să jongleze cu ușurință și pricepere între Est și Vest.

Dar această atitudine trufaşă a Ankarei a determinat SUA să vadă că Turcia nu este un aliat stabil și în măsură să slujească intereselor americane.

Cum ar putea evolua relația dintre SUA și Cipru

Acum interesele aflate în joc au început să fie divergente. Turcia sprijină terorismul islamic și este în contradicţie totală cu Israelul, care este cel mai important partener al SUA, chiar dacă nu e membru NATO.

Astfel, Washingtonul a început să realizeze că Ciprul poate fi, de asemenea, un aliat și un partener de încredere al SUA, iar interesele s-au schimbat.

Cipru trebuie să profite de noua evoluţie a intereselor aflate în joc. Trebuie să încerce să-și optimizeze cooperarea cu SUA, să ofere posibilităţi de cooperare cu SUA și să profite de suprapunerea intereselor sale cu obiectivele SUA.

Cu SUA, nu cu NATO. Ciprul trebuie să devină un partener strategic al SUA pentru a-şi îndeplini obiectivul de obţine o soluționare a dosarului cipriot, o soluţie care să pună punct ocupației turceşti în insulă. NATO nu-i poate oferi nici un ajutor în acest sens.

Pur și simplu pentru că Turcia este o mare putere în NATO. Interesele NATO obligă alianţa să satisfacă dorinţele Turciei și să o ajute în planurile sale împotriva Ciprului.

Turcia este în NATO

SUA, care este adevăratul lider al NATO, nu are însă aceleași obligații ca NATO. Poate adopta o poziţie diferită de pozițiile NATO atunci când propriile interese necesită cooperare cu state din afara NATO, așa cum este cazul Israelului.

Şi Cipru poate urmări o relație și o cooperare similară în afara NATO și, mai ales, departe de NATO, care nu va acționa niciodată în favoarea Ciprului, fără aprobarea Turciei. Dar SUA o poate face și a dat deja semnale în acest sens.

Cipru

Cipru trebuie să-şi întărească și să profite de relațiile cu SUA și să exploateze serviciile care i se cer. Orientându-se spre SUA, dar ţinându-se departe de NATO.

Ar fi absurd ca Ciprul să ceară aderarea la NATO. Ar fi într-o poziţie slabă de soldat nou-recrutat în timp ce Turcia ar fi generalul de brigadă. NATO nu poate oferi nimic Ciprului, pentru că va sprijini întotdeauna Turcia şi îi va oferi bune tratamente.

Cipru ar putea găzdui o bază SUA

SUA ar putea chiar să își asume garanții pentru securitatea Republicii Cipru. Ar putea chiar să își asume o garanție în cazul unei soluționări a dosarului cipriot, dacă se va putea ajunge la o soluţie.

Desigur, nu ar fi cea mai bună evoluţie dacă Cipru ar deveni, în schimb, o bază americană. Dacă însă ar putea găzdui o bază a SUA, în schimbul eliberării de trupele turceşti de ocupație și de drepturile Turciei de a interveni, ar fi o evoluţie pozitivă din punct de vedere al protecției.

În situaţia în care casa ta și siguranța familiei tale sunt în pericol din cauza unei bande de hoţi, Al Capone ar fi binevenit să preia protecția casei și a familiei tale.

(Articol de Petros Pantelidis, Philenews; Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)