Pentru a-i dispersa pe manifestanţii adunaţi la Minsk ca să protesteze din nou împotriva realegerii controversate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, Poliţia din Belarus a făcut uz duminică de tunuri cu apă şi grenade asurzitoare.
Mai mulți protestatari au fost arestați cu brutalitate de către forțele de ordine prezente pe străzi într-un număr masiv. Peste 50 de persoane au fost ridicate de polițiști.
„Tunuri cu apă şi grenade asurzitoare au fost folosite la Minsk", a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Olga Cemodanova.
Mass-media independentă din Belarus a difuzat imagini cu arestări brutale din timpul a ceea ce pare a fi cea mai violentă reprimare a unei manifestaţii la Minsk, de la mijlocul lui august, scrie Agerpres.
Aleksandr Lukaşenko susţine că a obţinut 80 la sută din voturi în alegerile prezidenţiale din 9 august, dar criticii săi şi numeroşi observatori internaţionali spun că votul a fost trucat pentru a-i permite lui Lukaşenko să se menţină la putere.
Învestirea lui Aleksandr Lukaşenko a dus la manifestaţii spontane care au adunat mii de persoane, mai ales la Minsk.
Fostă republică sovietică, Belarus are o populaţie de peste 9,5 milioane de locuitori și scena unor proteste şi greve de amploare începând din 9 august, când au avut loc alegeri prezidenţiale pe care opoziţia cât și opinia publică internațională afirmă că liderul Alexandr Lukaşenko le-a fraudat pentru a obţine al şaselea mandat.
În cele trei luni de proteste, în timpul manifestaţiilor anti-Lukaşenko, peste 13.000 de persoane au fost reţinute, unele fiind eliberate până în prezent.
România îl va rechema pe ambasadorul din Belarus, Viorel Moșanu, în semn de solidaritate cu Polonia si Lituania, acuzate de regimul Lukașenko de amestec în politica internă a țării. Cele două țări și-au retras ambasadorii, urmate de Cehia, Estonia, Letonia și Germania și Bulgaria.
„Am decis să rechemăm ambasadorul din Belarus pentru consultări, în semn de solidaritate cu Lituania și Polonia. Belarus trebuie să înțeleagă că folosirea presiunii diplomatice asupra statelor membre UE nu va ajuta la un dialog și nu va aduce rezultate pozitive”, a scris ministrul de Externe Bogdan Aurescu pe Twitter.