Rebecca Kimmel, o artistă adoptată din Coreea de Sud, stă în fața unei fotografii alb-negru cu un copil care i-a fost atribuită într-un dosar de adopție. Dar acel copil nu era ea. Această descoperire șocantă a deschis o fereastră către o realitate dureroasă pentru mulți adoptați sud-coreeni: identitatea lor fusese adesea înlocuită, ascunsă sau mistificată.
Circa 200.000 de copii au fost adoptați în familii occidentale
În timp ce adopția internațională a fost promovată ca o soluție pentru copiii abandonați sau proveniți din familii sărace, în multe cazuri, procedurile au fost marcate de acte de corupție și documente false. Aproximativ 200.000 de copii au fost trimiși din Coreea de Sud către familii occidentale în ultimele decenii, deseori pe baza unor documente care nu reflectau adevărul. Identitatea acestor copii, ca și cea a Rebeccăi, a fost transformată, amestecată și, uneori, complet pierdută în acest proces, se arată într-o investigație AP.
Rebecca Kimmel s-a confruntat cu ceea ce mulți adoptați sud-coreeni au trăit pe parcursul căutării rădăcinilor lor: o rețea complicată de minciuni, dosare modificate și birocrație care pare să refuze răspunsuri clare. De-a lungul călătoriei sale, ea a descoperit că nu doar identitatea ei a fost alterată, ci și a altor copii adoptați, creându-se o situație de incertitudine pentru mii de oameni.
Adopție internațională și dilema identității
De-a lungul decadelor, Coreea de Sud a folosit adopția internațională ca o modalitate de a gestiona probleme sociale legate de copiii născuți din părinți necăsătoriți, sărăcie sau familii birasiale. În Occident, accesul la adopții internaționale a fost văzut ca o soluție pentru cuplurile care nu puteau avea copii proprii. Însă ceea ce s-a dovedit în cazul multor adopții din Coreea de Sud este că documentele oficiale au fost frecvent falsificate, copii fiind prezentați ca abandonați, chiar și atunci când aveau familii cunoscute.
Cazul Rebeccăi este emblematic pentru această problemă. A trăit o viață întreagă crezând că fusese abandonată pe o stradă din Gwangju, un oraș din Coreea de Sud. Documentele arătau că ea fusese găsită de poliție și trimisă la un orfelinat, iar părinții adoptivi americani au crezut povestea oferită de agenția de adopție. De fiecare dată când examina fotografiile din dosarul ei, însă, ceva părea greșit. Fotografia bebelușului nu semăna cu ea, iar detaliile din dosar erau vagi sau contradictorii.
Această disonanță a rămas neobservată în primii ani ai vieții ei, deoarece, ca mulți alți copii adoptați, Kimmel a trăit în ceea ce ea numește "ceața adopției". În această perioadă, întrebările despre originile ei erau îngropate sub un strat de ignoranță confortabilă. Părinții ei adoptivi au sărbătorit cu drag „Ziua sosirii”, un moment special care marca data în care Rebecca a ajuns în casa lor. Dar cu cât înainta în vârstă, cu atât simțea o deconectare tot mai mare de la povestea care i se spusese.
Căutarea rădăcinilor și descoperirea adevărului
În 2017, Kimmel a început căutarea rădăcinilor sale biologice. Impulsionată de sentimentul că timpul se scurge, a pornit într-o călătorie în Coreea de Sud pentru a-și găsi familia biologică. În acea perioadă, a descoperit o realitate amară: multe dintre dosarele adoptaților fuseseră modificate, iar un număr mare de copii fuseseră înregistrați ca „abandonați” fără dovezi solide.
La agenția de adopție care se ocupase de cazul ei, Kimmel s-a confruntat cu o rezistență acerbă. Dosarul ei de adopție conținea informații contradictorii, iar fotografia din dosar nu era a ei. După multe discuții tensionate, i s-a permis accesul la o parte din informații, dar răspunsurile rămâneau neclare.
Cu ajutorul unor forumuri online de adoptați și al unor experți în dismorfologie (studiul trăsăturilor faciale pentru identificarea persoanelor), Kimmel a început să reconstruiască povestea sa. Un dismorfolog a confirmat că fetița din fotografia inițială nu era ea, ceea ce a consolidat suspiciunile ei că agenția de adopție schimbase identitatea copiilor în documente.
Dar cine era, de fapt, Kimmel? Oare fiica din fotografii era un frate pierdut sau un copil complet diferit? Răspunsurile nu erau clare, iar căutarea ei pentru adevăr a devenit tot mai complicată.
Impactul emoțional implicat de adopție și comunitatea adoptaților
Călătoria lui Kimmel a fost plină de momente de eșec și de speranță. La un moment dat, ea a găsit un dosar cu fotografii care păreau să fie ale ei. A fost un moment de speranță, dar și de confuzie, deoarece detaliile medicale nu se potriveau. În acest proces, ea a realizat că nu este singura care se confruntă cu astfel de probleme. Mii de adoptați sud-coreeni se află într-o căutare similară, iar comunitatea de adoptați din diaspora a devenit un punct de sprijin pentru ea.
Cu toate acestea, deși a făcut progrese în căutarea ei, Kimmel nu a găsit încă răspunsurile complete. Dar, în acest proces, ea a reușit să reunească alți membri ai familiilor despărțite prin adopție și a adus mai multă conștientizare asupra problemelor legate de adopțiile internaționale.
Povestea Rebeccăi Kimmel este doar una dintre miile de cazuri de adopții internaționale din Coreea de Sud. În căutarea sa de răspunsuri, ea a descoperit nu doar adevăruri dureroase despre identitatea ei, ci și despre un sistem care a înstrăinat generații de copii de familiile lor biologice. Călătoria ei nu este doar despre cine este ea, ci și despre o întrebare mai amplă: cum putem reconstrui identități fragmentate și restabili legăturile rupte în numele adopției?
Identitatea schimbată. Adopție și adevăruri ascunse
Asistentul social părea vizibil iritat în timp ce căuta în arhive după dosarul lui Kimmel, dar fără succes. Fiecare fișier scos la iveală nu conținea informațiile esențiale despre identitatea ei. Epuizat, a negat că agenția ascunde ceva, dar nu a reușit să ofere nicio explicație plauzibilă pentru lipsa documentelor sau de ce fotografia din dosar era a unei alte fete. În fața presiunilor crescânde, a mărturisit că, în anii 1970 și 1980, în Coreea de Sud era o practică obișnuită schimbarea identităților copiilor atunci când aceștia mureau sau se îmbolnăveau grav, fiind substituiți cu alți copii pentru a satisface cererea de adopții internaționale. Kimmel s-a întrebat dacă și ea fusese una dintre aceste victime ale sistemului.
Această mărturisire a ridicat întrebări dureroase pentru Kimmel. În ciuda oboselii, nu a vrut să renunțe la căutările sale. Convinsă încă de faptul că are o soră geamănă, a început să caute prin panouri de mesaje și forumuri online, unde părinți biologici căutau fete gemene. Un mesaj scris de un bărbat numit Park Jong-kyun i-a captat atenția. El căuta gemenele pe care le dăduse spre adopție în perioada 1973-1976.
Întâlnirea cu Park Jong-kyun
Kimmel a plecat imediat spre insula Jeju, Coreea de Sud, unde locuia Park. Cu ajutorul poliției locale, l-a întâlnit pe bătrânul Park, un bărbat slab, cu ochi blânzi, care locuia într-o casă modestă înconjurată de tufe de mandarine. Park i-a povestit cum, în perioada în care s-au născut gemenele, el și soția sa treceau prin mari dificultăți financiare. Fiind incapabili să își permită operația de cezariană necesară pentru nașterea gemenelor, spitalul i-a convins să renunțe la fetițe pentru adopție. Park le-a numit pe fete după două flori coreene și a pus datele lor de naștere în hăinuțele lor, sperând că, într-o zi, le va găsi.
Park a căutat gemenele zeci de ani. A trimis cereri la guvern și la agenția Holt Children’s Services, cea mai mare agenție de adopție din Coreea de Sud. Totuși, a fost dezamăgit să afle că documentele nu conțineau informații utile. Când Kimmel l-a contactat și i-a oferit speranța că este una dintre gemene, Park a fost entuziasmat, dar și sceptic. După o serie de întâlniri emoționante și discuții prin aplicații de traducere, îndoielile lui Park au fost confirmate de un test ADN care a arătat că Kimmel nu era fiica sa.
Reuniunea reală
Deși devastată de rezultat, Kimmel nu a renunțat și a trimis truse ADN în Coreea de Sud pentru a ajuta la testarea altor potențiali membri ai familiei lui Park. În mod miraculos, compania de testare a reușit să localizeze adevăratele fiice ale lui Park - Becca Webster și Dee Iraca, gemene adoptate în Statele Unite. Cele două surori erau extrem de diferite. Webster era vorbăreață și prietenoasă, în timp ce Iraca era mai serioasă și meticuloasă. În ciuda diferențelor lor, legătura lor a fost confirmată printr-un test ADN, iar întâlnirea lor cu Park a fost organizată.
În octombrie 2022, gemenele au călătorit în Coreea de Sud, unde Park le-a întâmpinat la aeroport cu un semn de bun venit și buchete de flori, având grijă să ofere fiecărei fete buchetul corespunzător numelui său. Îmbrățișarea lor emoționantă a fost însă plină de contradicții culturale și lingvistice. Park vorbea doar coreeană, iar surorile doar engleză. Totuși, s-a format rapid o legătură între ei. Park le-a arătat fotografii vechi ale familiei și le-a oferit hanbokuri tradiționale pentru a le purta în vizita la templul budist unde se afla memorialul mamei lor.
Deși reîntâlnirea a fost plină de emoții, Webster și Iraca nu au putut ignora sentimentul de vinovăție generat de faptul că tatăl lor biologic le căutase ani de zile, în timp ce ele nu făcuseră același efort. „Nu a fost vorba despre a nu vrea să știm,” a spus Webster. „Era vorba să eliminăm această emoție pentru că nu credeam că avem de ales.” Această dilemă morală le-a lăsat cu sentimente amestecate. Pe de o parte, erau recunoscătoare pentru viața lor din America, dar pe de altă parte, erau conștiente de nedreptatea suferită de tatăl lor biologic și de mii de alți părinți și copii adoptați.
Liniile vieții care se întrepătrund
Kimmel, deși nu a fost fiica lui Park, a jucat un rol central în reunirea familiei. Cu toate acestea, căutările ei pentru propria identitate continuă. Implicată profund în comunitatea adoptaților, Kimmel își petrece acum timpul ajutând alți adoptați să își găsească rădăcinile. Ea contribuie la site-ul Paperslip, un portal dedicat adoptaților care își caută părinții naturali, numit simbolic după termenul „abandonați” care apărea frecvent în fișierele lor.
Rebecca Kimmel. Foto; Facebook / Roberta Kimmel
Părinții adoptivi ai lui Kimmel, care nu au putut avea copii biologici, se confruntă și ei cu o povară emoțională grea. Mama adoptivă se teme că obsesia lui Kimmel pentru căutarea adevărului i-a afectat sănătatea mentală, în timp ce tatăl adoptiv, reflectând la complexitatea adopției internaționale, spune că nu ar fi luat în considerare această opțiune „dacă aș fi știut despre înșelăciune și suferința multor adoptați.”
Astfel, călătoria lui Kimmel rămâne incompletă. Chiar dacă a reușit să aducă bucurie și împlinire în viața altor persoane, ea însăși continuă să se confrunte cu întrebări fără răspuns. „Am aproape 50 de ani și încă nu știu când m-am născut sau în ce oraș. Nu-mi cunosc părinții mei biuologici. Nu există nimic din ce să știu despre mine ca fiind real,” spune ea, arătând cât de profund o afectează lipsa unei identități clare.