Cine se află pe lista expropriaților primei autostrăzi de la Iași. Un fost ministru va primi peste 220.000 de lei

Sursa:Facebook

Construirea primei autostrăzi din județul Iaşi va aduce în conturile unor ieșeni cu câteva milioane de euro. Lista celor care vor primi despăgubiri pentru terenuri expropriate cuprinde peste 1.500 de persoane. Pentru circa 620 hectare de teren vor fi achitate 12,6 milioane lei.

Pe lista celor care vor fi despăgubiți apar Și câteva nume cunoscute public. Printre ele se numără și cel al unui fost ministru. Mai mult decât atât, politicianul se află în topul despăgubiților.

El va rămâne fără 12 hectare de teren. În schimb, Guvernul încă nu știe în ce conturi va intra cea mai mare parte din sumă pentru că proprietarii nu au fost identificați. Primii 23 de deținători de terenuri cumulează aproape 40% din sumă. Totuși, în prezent, doar un singur nume este cunoscut, cel al fostului ministru. Jumătate dintre marii proprietari sunt în zona Paşcaniului.

Cea mai mare despăgubire, de peste 620.000 lei, o va primi proprietarul unei suprafețe de 15 ha. Este vorba de un teren arabil aflat în extravilanul celui de-al doilea municipiu din județ. Pe listă mai apar numele unor foști primari, notari, oameni de încredere ai unor politicieni și afaceriști locali. O parte din bani va merge în afara țării. Printre beneficiari se numără și firme cu acționariat din afara României.

Exproprierile vor fi făcute pe sectorul ieșean al autostrăzii A7, respectiv între Mircești și Pașcani. Traseul are aproape 30 km. În prezent, ofertele depuse pentru contractul de lucrări sunt în curs de evaluare.

Un fost ministru se află în topul despăgubiţilor

Fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, USR, și familia lui figurează în topul persoanelor care vor primi despăgubiri. Este vorba despre aproape 220.000 lei din exproprierea a trei suprafețe de teren (15 ha). Co-proprietari ai terenurilor sunt Ștefan Vianu și mama fostului ministru pentru că terenul este o moștenire.

Însă, în actele Executivului apare deținător și firma P.E. Hălăuceşti SRL. Astfel, beneficiarul real al societății este un cetățean francez (Frederic Paul Ivan Lance), în condițiile în care firma este controlată de holdingul german VSB. Este o companie care construiește parcuri eoliene.

Terenurile se află în extravilanul comunei Hălăuceşti, zonă în care Vlad Alexandrescu este co-proprietar al unei suprafațe de 42,3 ha. Pentru acest teren va primi despăgubiri pentru 12,3 ha, alături de Ştefan Vianu, iar alte 2,9 ha aparțin mamei lui. Politicianul a intrat în posesia celor 42,3 ha prin reconstituirea dreptului la proprietate, potrivit declarației de avere a fostului ministru.

Fostul ministru susține că nu știa de despăgubire

„Sunt foarte mirat, nu mi s-a spus nimic, nu ştiam. Îmi pare rău cumva, dar autostrada Moldovei trebuie construită. Firma despre care spuneți nu este proprietară, a fost la un moment dat un contract prin care ei voiau să instaleze turbine eoliene”, a comentat Vlad Alexandrescu.

De asemenea, pe lista despăgubiților  din Pașcani mai apar Dumitru şi Viorica Pantazi. Pentru un hectar aceştia vor primi circa 42.000 lei. În declarația de avere a acestuia apar aproape 20 ha pe care le deține în co-proprietate în zona Pașcaniului, terenuri achiziționate în perioada 1994 – 2016.

Apar şi apropiaţi ai fostului primar Pantazi

Lista păşcănenilor cuprinde şi apropiaţi ai fostului primar. Este vorba despre notari publici și afaceriști locali. În cazul lor, sumele sunt de ordinul miilor de lei. Pe lista societăților comerciale care ar urma să primească despăgubiri se mai numără alte trei firme, faţă de cea menţionată mai sus.

Astfel, vor primi despăgubiri

  1. Aprodex SRL, deținută de către un afacerist implicat în dosarul de corupție care a dus la condamnarea fostului primar din Sireţel,
  2. AA Agriculture Farm, deţinută de o companie elveţiană
  3. Viosand Tricotex, firmă păşcăneană, specializată în comerț și materiale de construcții).

Cea mai mare sumă va merge la elveţieni. Ei vor primi 83.000 lei pentru 5,8 ha. În celelalte două cazuri este vorba despre sume infime.

În ce conturi vor intra aproape opt milioane lei?

Problema listei întocmite de Guvern constă în faptul că persoanele care vor încasa cei mai mulți bani nu au fost identificate. La acest moment, nu sunt cunoscuţi proprietarii pentru o sumă totală de 7,9 milioane lei, adică peste 62% din totalul despăgubirilor. În unele cazuri, există numerele cadastrale. Cu toate acestea, autoritățile locale spun că nu au putut identifica proprietarul.

În acest context, Executivul afirmă că lista a fost întocmită pe baza evidențelor pe care le are fiecare primărie. Astfel, în cazul a 230 de suprafețe nu au putut fi identificați proprietarii, iar cei mai mulţi deţinători de terenuri sunt în Paşcani (89). Clasamentul este completat de Hălăuceşti (45), Stolniceni Prăjescu (44), Mirceşti (41) şi Mogoşeşti Siret (10).

Este vorba despre 336 hectare, în condiţiile în care 120 ha sunt pe raza Paşcaniului, iar 108 ha în Hălăuceşti. Printre deținătorii neidentificați se numără peste 20 de mari proprietari. În fiecare dintre conturile acestora vor intra sume de peste 100.000 lei.

În total, aproape 40% (4,8 milioane lei) din valoarea despăgubirilor sunt destinate acestor persoane necunoscute.

Sume derizorii vor fi aprobate în unele cazuri

Cea mai mică sumă din lista despăgubiților aparține unui cetățean din Stolniceni Prăjescu. Pentru trei mp, o femeie va primi 4,29 lei. Totuși, aceeași persoană mai deține câteva suprafeţe de teren arabil. Așadar, suma totală pe care o va primi se ridică la aproape 3.500 lei.

O situaţie similară este şi în cazul unui consătean. Pentru cinci mp, un bărbat va primi 7,15 lei. În cazul în care aduni sumele pentru alte două suprafețe ale acestui proprietar, suma totală a ajunge la aproape 2.000 lei. În ceea ce privește aproximativ 1.300 de persoane, despăgubirile au o valoare de 1,4 lei/mp. Este vorba despre terenuri arabile aflate în extravilanul comunelor.

În schimb, în cazul a peste 230 de proprietari, valoarea despăgubirii ajunge la 3,9 lei/mp. În aceste cazuri este vorba despre deținători de terenuri din extravilanul municipiului Paşcani. În cazul pajiștilor, prețul este 1,1 lei/mp. Există doar 12 situații în care se vor acorda despăgubiri în condițiile în care pe terenurile expropriate există și construcții. Aici suma este de minimum 17 lei/mp, informează Ziaruldeiași.ro.