Cine posteşte în Ajunul Bobotezei are noroc. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Cine posteşte în Ajunul Bobotezei are noroc. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Am primit și foarte multă corespondență. Aproape o sută de emailuri îmi confirmă că au respectat ritualul de ieri seara în onoarea profesorului J.R.R. Tolkien. Și că da, am dreptate, traducerile sunt pale față de original, singura traducere din operele lui J.R.R Tolkien, în limba română care stă în picioare este ”O poveste cu un Hobbit” din anul 1975, traducerea Catincăi Ralea. Bogdan îmi trimite un album de fotografii cu Crucea care a ridicat-o pe o înălțime, lângă Slon. Bravo lui! Iată un frgment din scrisoarea lui: ”...Un moment frumos a fost atunci cand am rugat un maistru forestier, un nene de vreo 55 de ani, implinit si cu un chimir gros de piele, sa ne ajute sa tracteze un utilaj sus, pe munte. A trebuit sa urce vreo 2 km cu TAF-ul sau, nu dupa lungi rugaminti si promisiunea ca-i platim orele cat pleaca de la treburile sale. Cand a ajuns sus si ne-a vazut pe toti ca intra-adevar vrem sa punem o Cruce, a devenit alt om. Am vrut sa-i dam bani, sa-l cinstim cu ceva insa a refuzat totul pe un ton ferm dar senin. Un om frumos, ca atatia altii de acolo...

 Am reusit sa-mi indeplinesc un gand de suflet, sa duc acest simbol ancestral pe muntii nostri si sa cinstesc memoria bunicilor mei odata cu acest prilej. Ati spus ca astfel de oameni, care au astfel de intitiative, se pregatesc de o mare lupta, ale carei semne incipiente se vad peste tot. M-ar onora un asemenea gand, mai ales ca ideea acestei cruci mi-a fost adusa aproape pe nesimtite, ganduri si trairi launtrice deopotriva. Poate ca asa lucreaza Dumnezeu...”

Poti să fii sigur, Bogdane, așa lucreaza Dumnezeu!

Mi-au scris și o turmă de Capricorni, vreo cinci, care îmi spune că din nou am avut dreptate, pentru ei anul 2020 a fost extraordinar, un an bun, plăcut, plin de realizări, aproape miraculoase. Foarte bine!

Plouă ca la tropice, parcă ar fi Sf. Paști, nu Anul Nou, dar am ce citi, sau o să mă uit la un serial pe Netflix, sau la ”Numele Trandafirului” cu regretatul Sean Connery, opera nec plus ultra a nu mai putin regretatului Umberto Eco, pe care-l pomenim astăzi - noaptea este tânără și plină de promisiuni, o să dorm destul pe Lumea Cealaltă, somnul nu este prietenul meu, poate unde am speranța permanentă că mâine este o altă zi!

 

Ne puteți urmări și pe Google News