Birocraţia şi preţurile mari percepute de societăţile de salubrizare îi determină pe bucureşteni să apeleze la micii colectori de cartier.

Bătăile de cap cu remobilarea unui apartament nu se termină odată cu achiziţionarea, transportul şi instalarea noilor achiziţii. Mulţi bucureşteni se plâng de problema depozitării vechilor canapele, bucătării sau biblioteci, pe care - dacă nu au cui să le doneze - le fac uitate în faţa sau în spatele blocului, cu riscul de a primi amendă de la primărie.

În mod firesc şi civilizat, oamenii ar trebui să sune la firma de salubritate din sector şi să solicite ridicarea deşeurilor. Birocraţia, timpul lung de aşteptare şi preţurile piperate îi descurajează însă până şi pe cei mai scrupuloşi bucureşteni. Pentru că „infrastructura ne omoară“, micii întreprinzători care te scapă de mobilă gratis, ca domnul Relu din Pantelimon, au mare succes. O sticlă de palincă şi o vorbă bună scot dulapul din casă cât ai zice „peşte“. Ca la carte: de la 288 la 350 de lei Adrian Ardelean, în vârstă de 32 de ani, locuieşte în cartierul Pantelimon, într-un apartament pe care s-a decis să-l remobileze în urmă cu o lună. Administratorul blocului i-a recomandat să nu arunce mobila veche la întâmplare, ca să nu primească amendă, şi i-a dat numărul de telefon al unei societăţi de salubrizare.   O nevoie simplă, de care orice orăşean se loveşte măcar o dată în viaţă, s-a dovedit a fi o problemă complicată, cu un consum ridicat de timp şi bani. Cei de la dispeceratul REBU i-au explicat că trebuie să vină a doua zi la sediul firmei, între orele 10.00 şi 16.00, ca să încheie un contract şi să facă programare. Un specialist al companiei urma să estimeze - în metri cubi - cantitatea mobilei aruncate şi să stabilească preţul total al transportului, raportat la cei 65 de lei/metru cub. Maşina de salubritate ar fi venit în aproximativ o săptămână, echipată cu un container cu capacitate mare. La o cupă cu capacitatea de cinci metri cubi, transportul ar fi costat aproximativ 350 de lei.   A sunat şi la Supercom, firma de salubritate din sectorul 2, unde procedura şi preţurile sunt comparabile. La patru zile după programare şi încheierea contractului, firma urma să trimită un container de cel puţin patru metri cubi. L-ar fi costat 288 de lei. O lună cu vechiturile pe balcon

Convins că se poate mai repede şi mai ieftin, Adrian a căutat pe internet firme particulare de transport al deşeurilor. Aceştia i-au cerut însă între 350 şi 400 de lei. „Mi s-ar părea logic ca firmele de mobilă să plătească o taxă modică prin care să fie scoasă din sistem mobila veche, având în vedere că ele introduc mobila nouă pe piaţă“, crede Adrian.

După o lună în care a ţinut mobila veche înghesuită pe balcon, tânărul a găsit salvarea în Relu, paznic la un depozit de peste drum de casa lui. Suflet mare, omul i-a sărit rapid în ajutor, iar o sticlă de băutură cu multe grade a rezolvat rapid „evacuarea“. „Am fost de bună credinţă. Am încercat să facem totul ca la carte, însă ne-a omorât birocraţia. Aşa am ajuns la Relu“, explică Adrian.

TEORETIC   Rezolvare: între trei şi şapte zile   SECTORUL 1. Locuitorii pot suna la dispeceratul societăţii Romprest (9460) dacă vor să scape de canapeaua veche. Aici fac contract şi sunt programaţi în 72 de ore. Tariful pentru colectare, transport şi depozitare la groapa de gunoi este de 58 de lei/metru cub plus TVA. Cei care nu se grăbesc pot lăsa în faţa blocurilor şi caselor deşeurile voluminoase în fiecare a doua duminică a lunii, pentru a fi preluate de maşinile de salubritate.

SECTORUL 3. Firma Rosal preia deşeurile voluminoase de pe stradă. Silviu Prigoană, patronul Rosal, admite faptul că oamenii nu prea agreează varianta plătită. El a făcut un apel la cetăţeni să nu depoziteze deşeurile în faţa scării în timpul săptămânii, ci doar sâmbăta, între orele 8.00 şi 14.00, când trec maşinile de salubritate. Ideal ar fi şi să anunţe înainte la dispecerat (9640). Mobila preluată este transferată la departamentul reciclare, unde se sortează pe categorii de materiale. Lemnul devine aşchii pentru centralele termice, iar materialul textil - cel mai greu de valorificat - este transformat în pâslă de antifonare şi material izolant pentru autovehicule.

SECTORUL 6. Cetăţenii pot solicita societăţii Urban o maşină cu container de minimum patru metri cubi, care vine în aproximativ o săptămână. Taxa de 250 de lei poate fi plătită la sediul din Bd. Timişoara 12-14. Reprezentanţii societăţii explică preţurile mari prin faptul că transportul containerelor presupune costuri suplimentare, iar groapa de gunoi percepe pe mobilă taxă de deşeuri industriale.

ALTERNATIVĂ DE PANTELIMON

Domnul Relu, la concurenţă cu REBU   Pentru locuitorii din cartierul Pantelimon, Aurică Dumitrache - cunoscut de vecini drept Relu - este soluţia cea mai ieftină şi la îndemână pentru a scăpa de mobila veche. „Programările“ şi le face de pe o zi pe alta, în funcţie de serviciul său de „agent de pază“, unde lucrează în tură, 24 cu 48 de ore. Meseria lui de suflet şi veche de când s-a născut este însă cea de muzicant. E mândru că, sub numele de scenă „Relu Mână de Aur“, a apărut cântând la vioară chiar şi pe posturile de televiziune „de nişă“.

„Eu sunt solicitat la telefon şi mă duc unde mă cheamă oamenii, că nu îmi place să stau degeaba. Îmi place să muncesc, să am pâine în casă“, spune sfătosul bărbat, care se ţine ţanţoş nevoie mare la cei 73 de ani ai săi. E conştient de „concurenţă“, de cei care cară deşeurile de lângă tomberoane, dar nu e solidar cu coetnicii săi. „Sunt io ţigan, dar sunt ţigan curat. Dacă îmi iese ceva, un coniac sau bani, e bine... dar io nu pretind. Dacă omul nu îmi dă, nu-i cer! Oi fi io urât, dar nu sunt prost!“, spune bărbatul „şpilcuit“ ca pentru o şedinţă foto. „Nu zic că nu mă descurc“  Ajutor de nădejde la dus căruţul cu mobilă din vecini este unul dintre fiii săi. Încarcă şi apoi aranjează stivele de dulapuri şi canapele în curţile împrejmuite din faţa casei lui de pe Şoseaua Vergului. Aici sunt adăpostiţi ba cei patru câini bine îngrijiţi, ba găinile, cocoşii şi raţele „babei“ lui. „Am nouă băieţi şi trei fete şi orice îmi dă cineva sigur se potriveşte la vreunul în cameră. Suntem ţigani amărâţi... Io cu baba mea avem pensie de 138 de lei. Nu zic că nu mă descurc, că mă ajută şi copiii, îmi plătesc telefonul şi cablul. Dar dacă aş fuma, nu aş avea bani nici de ţigări!“, sporovăieşte domnul Relu.

În casa din Pantelimon, făcută pe bucăţi până a ajuns la 11 camere, trăiesc cinci familii din „clanul“ Dumitrache. În faţa intrării principale este agăţată, la loc de cinste, o fotografie înrămată a lui Nicolae Ceauşescu. „L-am pus acolo pentru că el mi-a dat casa, acum 33 de ani, pe când eram angajat. Că io am făcut 12 clase şi am lucrat ca gestionar“, explică Relu. (Mădălina Prundea)   Aurică Dumitrache, colector de cartier: "Eu sunt solicitat la telefon şi mă duc unde mă cheamă oamenii, că nu îmi place să stau degeaba. Îmi place să muncesc, să am pâine în casă. ’’