Evenimentul Zilei > Social > Cine mai scrie poveşti româneşti
Cine mai scrie poveşti româneşti

Cine mai scrie poveşti româneşti

PE CALE DE DISPARIŢIE. În epoca lui Harry Potter, literatura autohtonă pentru copii e aproape inexistentă. În ultimii ani, poveştile pentru cei mici pot fi numărate pe degete.

Cei care au trăit incredibile aventuri în copilărie cu Cireşarii, Dodoacă şi Biciuşcă, Luna Betiluna sau Dora Minodora nu prea mai găsesc prin librării eroi autohtoni pe care să-i prezinte copiilor lor. În ultimii 20 de ani, foarte puţini scriitori au mai imaginat poveşti pentru cei mici şi încă şi mai puţine edituri s-au arătat dispuse să le publice. În timp ce volumele apărute în comunism au devenit rarităţi în anticariate, pe rafturile librăriilor noastre tronează fantasy-ul anglo-saxon. De la „Harry Potter“ la „Tunele“, „Cronicile Wardstone“ sau „Stăpânul inelelor“, toate personajele născocite de autorii străini şi-au câştigat milioane de fani şi în România. De ce nu îi prinde „fiorul“ fanteziei şi pe scriitorii români?

„Este destul de simplu: nu avem o tradiţie foarte consecventă în literatura pentru copii şi nu avem deloc una în ceea ce priveşte ilustraţia de carte pentru copii. Mai există, pe lângă toate acestea, şi un loc comun al gândirii, care spune că literatura pentru copii nu intră foarte uşor în marea literatură“, explică Anca Dumitru, publishing manager la Editura Egmont.

E mai profitabil să traduci

Ioana Nicolaie, unul dintre scriitorii români care au virat dinspre poezie spre literatura pentru copii cu „Aventurile lui Arik“ (Corint Junior), este de părere că foarte puţini autori sunt dispuşi să renunţe la „marea literatură“. „Punctul nevralgic este faptul că literatura pentru copii este considerată un gen minor la noi, de aceea un scriitor va avea foarte puţine satisfacţii publicând acest gen. Şi sunt şi foarte puţini dispuşi să se axeze pe această nişă, pentru că este extrem de greu să te adresezi unui public cu pretenţii foarte clare, care-ţi cere talent, imaginaţie şi ceva în plus, care să te facă remarcat“. De acelaşi „microb“ sunt atinşi şi artiştii plastici. „Sunt foarte puţini artişti care să facă ilustraţii – e nevoie de multă migală şi fantezie – pentru că nu-ţi aduc niciun prestigiu în lumea artistică de la noi“, adaugă poeta.

În plus, e mai ieftin să traduci o carte deja ilustrată, care vine pe piaţa noastră cu avantajul unei promovări puternice în alte ţări, eventual în tandem cu o ecranizare. „În contextul dat, cărţile originale sunt greu de publicat, pentru că au nevoie de o strategie de marketing bună şi de o promovare masivă“, susţine Ioana Nicolaie. Din acest motiv, majoritatea editurilor româneşti se axează pe segmentul care le aduce profit, acela al traducerilor.

Se scrie, dar nu se publică

Concuraţi masiv de străini, cei care se aventurează să scrie pentru cei mici rămân cel mai adesea cu manuscrisele în sertarele editurilor. „Primim în medie trei, patru manuscrise pe lună. Circa 5% dintre ele merită cu adevărat publicate. Asta înseamnă că 5% dintre ele, cu un editor talentat alături şi cu un ilustrator pe măsură, se pot transforma în cărţi care să vadă lumina tiparului. Când anume dorinţa noastră de a edita autori români se va materializa, depinde foarte mult de piaţă şi de gradul ei de maturizare“, declară Anca Dumitru, de la Egmont. „Primim manuscrise, dar din ce în ce mai puţin, şi mai puţin de la autori români consacraţi“, adaugă şi Anca Eftime, director general Corint Junior.

„N-ar trebui ca scriitorii români să mai fie atât de autişti şi să se comporte ca nişte artişti de neînţeles, ci să tragă un ochi la ce se întâmplă în literatura din afară“, lansează un sfat criticul Daniel Cristea-Enache. Barometrul acestuia în materie de poveşti este fiul său de 9 ani, Matei, care citeşte deja „Harry Potter“, s-a apucat şi de J.R.R. Tolkien şi a găsit o carte autohtonă care l-a absorbit: „Vrăjitoarea din vis“ (Ed. Didactică şi Pedagogică), de Costin Bratu.

APARIŢII

„Cronica Dragonilor“ şi „Zina Benzina“

Printre sutele de titluri aduse pe piaţă de editurile specializate, în 2008, s-au strecurat şi câteva româneşti.

  • La început de an, RAO vine cu o propunere fantasy: „Fire & Ice. Cronica Dragonilor“, de Stelian Ţurlea, o carte după filmul cu acelaşi nume realizat la Buftea. „Ne-a atras la acest proiect şi faptul că povestea celor două regate ameninţate de doi dragoni a fost creată după scenariul filmului, şi nu invers, cum se întâmplă de obicei“, spune Alina Bratu, PR-ul editurii.
  • În 2008, Editura Nemira a publicat patru cărţi pentru copii, trei dintre ele ilustrate de români: „Ziua în care a fugit somnul“, de Victoria Pătraşcu, „Aventurile unui fir de nisip“, de Anamaria Constantin Lembrău, şi „Zina Benzina“, de Valentin Nicolau; cea de-a patra, „Misiunea Berthelot“, de Marcela Feraru, poartă semnătura unui artist francez. „Aceste titluri au fost alese dintre câteva zeci de manuscrise. Numărul lor este totuşi destul de mic în comparaţie cu cele care se adresează cititorului adult, multe dintre ele fiind refuzate după prima pagină de lectură“, explică Teodora Ivan, coordonator PR Grupul Editorial Nemira.
  • Până în 2010, Corint Junior va publica trei autori români. „Ioana Nicolaie va continua povestea lui Arik, cu Dan Doboş, autorul «Abaţiei», am în proiect o serie pentru copii, iar Alina Miron, autoarea «Poveştilor Alinei», nominalizată din partea României la IBBY International şi aflată pe lista scurtă a celebrelor premii, a înaintat editurii noastre prima ei carte pentru adolescenţi“, detaliază Anca Eftime.
  • Hotărâtă să nu mai lupte cu marile edituri, autoarea Alina Dorian şi-a pus pe picioare Editura Soarele şi Luna, în 2007, unde şi-a publicat şi prima carte, „Prinţul în palatul de sticlă“.


ÎNAPOI ÎN COPILĂRIE

„Fetiţa care eram“, printre cărţile din comunism care ar merita reeditate

Fantasy-ul n-a fost niciodată punctul forte al autorilor români, însă, în materie de cărţi pentru copii mici şi foarte mici, piaţa a stat destul de bine în comunism.

Unele dintre volume, ilustrate generos, ar merita reeditate. „Este evident că tot ceea ce ţine de fondul de basme româneşti poate fi publicat şi republicat. În ceea ce priveşte literatura contemporană pentru copii, aici lucrurile sunt mai nuanţate şi doar foarte puţine cărţi care au fost publicate înainte de 1989 mai au şansa de a fi retipărite cu succes de piaţă“, e de părere Teodora Ivan, de la Nemira.

De la „Dodoacă şi Biciuşcă“ la „Gentuţa cu pelican“

Diana Soare, autoarea rubricii „Poveşti de adormit părinţii“ din „Suplimentul de cultură“, a scuturat praful de pe câteva dintre ele, rătăcite prin anticariate.

„Eu visez că, într-o bună zi, în România, în topul vânzărilor să se afle, pe lângă «Cireşarii» lui Constantin Chiriţă, Silvia Kerim, neapărat cu «Poveştile bunicii albe», Eugen Dorcescu («Dodoacă şi Biciuşcă») şi Cleopatra Lorinţiu, cu «Exerciţii de vacanţă» sau «Fetiţa care eram». E drept, unele titluri, precum «Ce ne povestesc Milena şi Crina» (Ioana Postelnicu) sau «Gentuţa cu pelican» (Luiza Vlădescu) ar trebui scuturate de aerul pionieresc, dar un editor priceput ar reuşi fără eforturi“, propune Diana Soare.

„Cireşarii“ nu mai sunt pe gustul copiilor

Cei mici ar mai putea savura, la fel ca şi părinţii lor altădată, „Călătorie fără escală“, de Alexandra Ioachim, „Ciudăţeniile bunicului meu“, de Rodica Moldoveanu, „Extratereştrii de buzunar“, de Alina Nour, „Meteoritul care a uitat să cadă“, de Dumitru M. Ion, sau „Luna Betiluna şi Dora Minodora“, de Anamaria Smigelschi.

În privinţa seriei de aventuri „Cireşarii“, de Constantin Chiriţă, Ioana Nicolaie se arată sceptică: „«Cireşarii» e o carte care nu merită reeditată, pentru că nu le mai spune nimic copiilor de astăzi; e o carte cu pionieri remarcabili care fac lucruri excepţionale şi sunt formaţi în spiritul acelui timp, lucruri care nu mai înseamnă nimic azi. Este un mit al copilă riei noastre“. În interiorul Editurii Humanitas a existat, se pare, această iniţiativă, la care s-a renunţat ulterior.

De curând, Corint Junior a reeditat „Aventurile iepuraşului Ţup“, de Marian Traian, iar un autor republicat în anii ’90, Vladimir Colin („Basmele Omului“, „Imposibila oază“, „Legendele ţării lui Vam“), se află în portofoliul Editurii Nemira.

"Punctul nevralgic este faptul că literatura pentru copii este considerată un gen minor la noi, de aceea un scriitor va avea foarte puţine satisfacţii publicând acest gen.",
Ioana Nicolaie, scriitor