"Cine şi-ar dori să se facă de râs în faţa unui miliard de oameni?". Mărturisirile celui mai mare dintre tenori: Luciano Pavarotti| VIDEO

Una dintre plăcerile sale era să citească prin ziare despre el... Nu a mai putut să citească despre el în ziua de 6 septembrie a anului 2007, în schimb a citit şi s-a întristat o lume întreagă: " "Luciano Pavarotti a murit".

Celebrul tenor, în vârstă de 71 de ani, suferea de cancer la pancreas. Dincolo de faptul că a murit, Pavarotti a fost cel mai mare dintre tenori, cel care era supranumit, pur şi simplu, Big Luciano.

Un tip emotiv

Cine era cu adevărat Pavarotti? Ce suflet ascundea vocea sa inconfundabilă?

Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el

Schimbări pe piața imobiliară. Investițiile, reglementate printr-o lege nouă

De exemplu, cine şi-ar putea imagina că Pavarotti avea emoţii mari înaintea fiecărui concert? "Stând acasă şi uitându-se la televizor, oamenii văd un individ pe scenă. Ce mare chestie? E greu de imaginat că milioane de oameni te urmăresc in direct, că cea mai mică greşeală va fi inregistrată, că alte milioane de oameni care te-au admirat, altele care nu te-au plăcut prea mult, milioane care iţi cunosc reputaţia, dar nu te-au auzit căntănd şi milioane care nici măcar n-au auzit de tine de-abia aşteaptă să te judece, să se emoţioneze sau să fie dezamăgiţi", spune Luciano în cartea autobiografică "Luciano Pavarotti - Lumea mea", scrisă in colaborare cu William Wright.

Tot din această carte aflăm că  Luciano avea o curizitate specială: voia să vadă care sunt celebrităţile care vin la concertele sale. "În primele rânduri ale Stadionul Dodgers (Los Angeles), în timpul concerrtului din 1994, i-am zărit pe Frank Sinatra, Gene Kelly, Gregory Peck, Henry Kissinger, George Bush, Woopi Goldberg... Emoţia mea a crescut când am primit un telefon de la bunul meu prieten din Italia, Panocia, care mi-a spus că a venit special să mă vadă în California de la Modena, dar că-şi uitase biletele la hotel şi era prins in trafic, fără posibilitatea se a se reîntoarce cu ele în timp util".

Pavarotti a început să se agite: "Problema trebuia rezolvată, înţelegeţi? Conta mai mult prezenţa unui bun prieten pe unul dintre locurile de pe stadion decât faptul că în zona rezervată VIP-urilor, starurile veniseră cu câteva ore înainte de începerea concertului!". "Pentru mine era ceva uluitor să stau pe scenă şi să adun omagii eroilor tinereţii mele", spune Pavarotti. "Băieţelul cu faţa murdară ştia cine sunt"

Era fan Fellini, îi plăcea când primea cadouri de la admiratori... Odată, în 1995, se afla în Mexico City, 1995. Într-un Mercedes negru, trecând printr-un cartier sărac. "Un băieţel zdrenţăros vindea pâine pe marginea străzii. Părea atât de mic, n-avea mai mult de 5-6 ani. M-a înduioşat. Poate că îmi era şi foame. Puştiul s-a apropiat de maşină, eu am coborât geamul, i-am dat banii şi am întins mâna după păine. Când a ridicat ochii spre mine, pe faţa băieţelului s-a aşternut o mare uimire, apoi s-a auzit o şoaptă: Pavarotti!. E extraordinar să-ţi auzi numele scandat de un întreg stadion. E foarte frumos când preşedintele ţării te invită la masă. Dar băieţelul acela cu faţa murdară, atât de sărac, atât de mic, ştia cine sunt. Asta inseamnă pentru mine mai mult decăt orice altceva", mărturiseşte Pavarotti în carte.

Ce mai rămâne de spus despre Big Luciano?  Foarte multe, dar esenţialul este ce a spus chiar: "Fiecare spectacol este ca o luptă cu tauri. Notele înalte sunt tauri furioşi, pe care trebuie să-i infrunţi şi să-i infrăngi. Cine şi-ar dori să se facă de râs în faţa unui miliard de oameni? Îţi doreşti toată viaţa să cânţi în faţa unui public cât mai mare, apoi îţi doreşti să fi cântat într-o biserică din Modena"... <iframe src="http://www.youtube.com/embed/OfpRx4kPf7s" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe> <iframe src="http://www.youtube.com/embed/O0Sx5lbVlQA" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>