Cine este Kiril Shevchenko, unul dintre cei mai buni șahiști din lume. A fugit din Ucraina și concurează pentru România

Cine este Kiril Shevchenko, unul dintre cei mai buni șahiști din lume. A fugit din Ucraina și concurează pentru RomâniaSursă foto: Instagram

Kiril Shevchenko este tânărul șahist ucrainean care a ales să reprezinte România. Sportivul în vârstă de 20 de ani a plecat din Kiev de teama bombardamentelor rusești. El este unul dintre cei mai mari șahisti din lume.

Kiril Shevchenko este tânărul născut la Kiev care a reușit să impresioneze lumea sportului. Șahistul a obținut cetățenia română și reprezintă țara noastră la competițiile internaționale. El a fugit din Ucraina de teama bombardamentelor rusești. Vlad Ardeleanu, președintele Federației Române de Șah, a declarat, în urmă cu doi ani, că l-a remarcat pe Shevchenko la Campionatul European intercluburi din Austria, care a avut loc în anul 2020.

„I-am propus un parcurs sportiv de anvergură, în condițiile în care Federația Română de Șah are acces la cei mai buni antrenori ai lumii”, a explicat Vlad Ardeleanu. Tânărul sportiv și-a mutat reședința în București, unde a venit cu o parte din familie. Ulterior, el a început antrenamentele. El a fost forțat să părăsească Ucraina din cauza războiului declanșar de Vladimir Putin.

Kiril Șevcenko este campion european

Kiril Shevchenko este unul dintre cei mai valoroși tineri jucători din lume. La vârsta de doar 14 ani a devenit Mare Maestru în șah. De asemenea, el a fost campion european cu echipa Ucrainei în anul 2021. Înainte de a pleca de la Kiev, tânărul de 20 de ani a fost martor unor momente periculoase. Shevchenko a mărturisit rachetele rusești loveau blocuri care se aflau la 500 de metri distanță de locuința lui. El a postat și pe rețelele sociale mai mult imagini cu primele bombardamente  rusești.

„Eu și familia mea am fost treziți la ora 5.00, din cauza numeroaselor explozii și lumini roșii. Ne-am făcut repede bagajele și ne-am refugiat la subsolul blocului”, a povestit Kiril Shevchenko. Șahistul a reușit să părăsească Ucraina în luna martie a anului trecut. „Când am plecat de la Kiev, am văzut mai mulți luptători inamici și vehicule blindate de transport de trupe”. Aceasta este ultima amintire a lui Shevchenko din orașul natal. Șahistul a venit în București alături de familia, dar și de bunicii lui.

Cine l-a făcut pe Kiril Shevchenko să fie pasionat de șah

Tânărul sportiv a preluat pasiunea pentru șah de la bunicul lui, profesor de matematică. Modelul pe care l-a avut încă din copilărie Shevchenko este marele campion Garry Kasparov. Shevchenko este acum legitimat la clubul CSU ASE București. Președintele federației a mai spus că șahistul are contrat cu clubul, dar și cu FRȘ. și că va face parte din lotul național al României.

Alin Berescu, antrenorul lotului României, a spus că tânărul se pregătește câte 10 ore pe zi. Mai mult decât atât, el refuză pauzele în care trebuie să se odihnească și doarme mai puțin decât ceilalți sportivi. „La prima noastră întâlnire, m-a strâns de mână atât de tare, încât era să-mi rupă degetele. E puternic, determinat, îl va ajuta să facă mare performanță”, a mai spus șeful federației. Tânărul sportiv a început deja să învețe câteva cuvinte în limba română și a promis că în câteva luni va putea să poarte o conversație, potrivit Libertatea.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News