FBI-ul este de 12 ani pe urmele unui român care le dă adevărate bătăi de cap. Dacă în 2021 pe lista “most wanted” a FBI figurau 3 români, acum în 2022, mai figurează doar unul, cel mai vechi și se pare și cel mai greu de găsit.
Este vorba despre Nicolae Popescu, un hacker originar din Alexandria pe capul căruia FBI a pus o recompensă de un million de dolari . Potrivit site-ului oficial al FBI, „Nicolae Popescu este căutat pentru posibila sa participare într-o escrocherie sofisticată de fraudă pe internet.
În cadrul acestei escrocherii, grupul de infractori aflaţi în România şi în alte părţi din Europa au postat anunţuri pe site-uri de licitaţie de pe Internet pentru vânzarea de produse. Aceste anunţuri conţineau imaginile şi descrierile unor vehicule şi altor obiecte de vânzare, fără ca, de fapt, aceste vehicule şi obiecte să existe în realitate. Pretinzând a fi vânzători, infractorii negociau prin email cu cumpărători neavizaţi din Statele Unite ale Americii“. După estimările FBI, românul a păcălit mii de persoane şi a reuşit să strângă peste 3 milioane de dolari din vânzări fictive pe internet. Mai exact Popescu a condus o vastă reţea ce făcea tranzacţii fictive cu yahturi, maşini şi alte bunuri de lux pe site-uri cunoscute, dând astfel impresia că sunt vânzători de bună credință.
În 2021 , autoritățile române au reușit să l prindă pe unul dintre complicii lui Popescu, Daniel Dumitru Boşogioiu, în timp ce acesta venise în București să își ridice buletinul. El a fost predat autorităților americane, însă nu a suflat nicio vorbă despre prietenul său.
Cum a fugit de sub nasul autorităților
Nicolae Popescu a fost reţinut în România, în 2010, atunci când DIICOT a organizat în 2010 operaţiunea „Valea Regilor“, ridicându-l pe Popescu alături de alţi 33 de hackeri care acţionau în Bucureşti, Vâlcea şi Teleorman. Popescu a fugit de sub nasul poliţiştilor români a doua zi, când a fost dus la Tribunalul Vâlcea pentru obţinerea mandatului de arestare preventivă pentru fals informatic, înşelăciune, spălare de bani, fraude informatice şi apartenenţă la un grup infracţional organizat. Cele patru ore de libertate între ora 18.00, ora expirării mandatului de reţinere, şi ora 22.00, ora emiterii mandatului de arestare preventivă, i-au fost suficiente lui Popescu pentru a scăpa definitiv de sub nasul poliţiştilor.