Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat cine este câştigătorul pentru proiectarea şi construcţia secţiunii Cheţani-Câmpia Turzii din Autostrada Braşov- Târgu Mureş – Cluj- Oradea. El va avea la dispoziție 3 luni.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că s-a terminat reevaluarea ofertelor și că a fost ales câştigătorul pentru proiectarea şi construcţia secţiunii Cheţani-Câmpia Turzii din Autostrada Braşov- Târgu Mureş – Cluj- Oradea.
„Asocierea de constructori austrieci şi germani, care a câştigat licitaţia cu suma de 420,34 milioane de lei (făra TVA), are la dispoziţie 3 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor, după semnarea contractului. Contractul pentru acest tronson de autostradă (cu o lungime de 15,70 km) este finanţat din fonduri europene nerambursabile”, a scris Grindeanu pe pagina de socializare.
Noul câștigător pentru proiectarea autostrăzii
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Asocierea Strabag SRL – Geiger Transilvania SRL este marele câştigător al contractului. „Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Cheţani – Câmpia Turzii – Relicitare”, cu preţul de 420.347.903,86 lei fără TVA.
Durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Durata de garanţie a lucrărilor ofertată este de 120 de luni. „Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii și respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, se arată în comunicatul CNAIR.
Ce s-a întâmplat cu fostul constructor
În urmă cu un an, fostul constructor a ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți. Este vorba de compania românească Straco. Rezilierea contractului a dus la o nouă procedură de licitație pentru acest tronson.
„Valoarea licitată de compania câștigătoare a fost de 280 milioane lei, pe când estimarea inițială pentru acest lot de 15,7km era de 620 de milioane lei. Termenele erau de 4 luni proiectare și 12 luni execuție pentru un segment de autostradă în relief foarte ușor. În acest moment, pe șantier nu se lucrează deloc, iar lucrările deja executate încep să se degradeze. În ultimele 5 luni, lucrările au avansat cu doar 1%”, a mai specificat ministrul.