Editura Evenimentul si Capital

Cine deține cheia averilor românești ascunse în Elveția

Miruna Ana Klaus, o româncă plecată din țară în urmă cu mai bine de 25 de ani, a fost director la Clariden Leu în perioada în care mai mulți milionari sau politicieni români și-au ascuns averile în Elveția. Ea neagă că ar fi avut legătură cu tranzacții al
Autor: | | 44 Comentarii | 21548 Vizualizari

„Evenimentul Zilei” a aflat, din surse confidențiale, că unul dintre foștii directori ai băncii Clariden ar avea cunoștință despre banii depozitați în Elveția de afaceriști români. Acesta ar fi Miruna Ana Klaus

Românca plecată din țară de mai bine de un sfert de veac nu ar fi străină, spun sursele, de operațiunile de „depozitare” în băncile elvețiene ale averilor mai multor oameni de afaceri sau politicieni din România, precum Dinu Patriciu, Cristi Borcea, Sergiu Sechelariu și alții.

Averea lui Sechelariu, „vămuită” de Coco

Într-adevăr, numele Mirunei Klaus a mai fost pomenit în urmă cu nouă ani în declarațiile date presei de Raluca Ioana Corneci, soția lui Cornel Ciocianu (zis Coco), șeful de cabinet al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ea a povestit cum, împreună cu soțul său, a ajuns în Geneva la Clariden Bank unde, spre surprinderea ei, s-au întâlnit cu o angajată a băncii care îl cunoștea bine pe Coco și vorbea românește.

Angajata, care s-a prezentat ca Miruna, a intrat în biroul băncii și a adus o sacoșă plină cu dolari. Cornel Ciocianu ar fi luat din ei 10.000 de dolari, iar restul de 350.000 au fost puși la loc în pungă.


Miruna Klaus (dreapta) alături de contesa Rosiere, la petrecerea dată în onoarea Regelui Mihai



Raluca Ioana Corneci își amintește că Miruna s-ar fi îngrijorat când Ciocianu a spus că semnează el pentru Sergiu Sechelariu: „Să nu se mai întâmple așa, se întâmplă prea des chestia asta”, ar fi spus Miruna.

Director pe operațiunile din Europa de Est

Miruna Ana Klaus a lucrat pentru Clariden Leu din 2003 până în 2011, potrivit profilului publicat pe LinkedIn.

A fost director pentru operațiunile din Europa de Est, dar s-a concentrat pe operațiunile de pe piața românească, potrivit propriei declarații. De la Clariden Leu, Miruna Klaus a plecat manager executiv Assya Asset Management (Switzerland), parte a LSK & Partners SA (Leyne, Strauss-Kahn), firmă controlată de fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn.

Firma și-a declarat insolvența după ce Strauss-Kahn a fost trimis în judecată pentru proxenetism, iar pa r tenerul său, bancherul Thierry Leyne, s-a sinucis. Miruna Klaus este o apropiată a cluburilor de elită din Elveția, unde apare ca făcând parte din anturajul contesei Yves Donin de Rosière. Pe pagina de Internet a clubului este postată și o fotografie a celor două la un brunch dat de contesă pe 15 iunie 2008, în onoarea reginei Ana și a regelui Mihai și în beneficiul Fundației Principesei Margareta.

Miruna Klaus neagă informațiile

Contactată telefonic, Miruna Ana Klaus a negat că are sau a avut vreo legătură cu Dinu Patriciu, Cristi Borcea sau Sergiu Sechelariu. „Nu sunt deloc familiară cu țara”, ne-a spus Miruna Klaus. Cu toate acestea, pe pagina de facebook a Mirunei Klaus, ea apare ca fiind prietenă cu Mihaela Borcea iar o persoană cu același nume, Miruna Ana Klaus-Popescu, figurează în documentele oficiale din Elveția ca fiind, din 2009, membru al consiliului de administrație al Fundației Rompetrol Holding SA, alături de Obbie Luschen Moore, fost președinte al CA al holdingului lui Dinu Patriciu. Am întrebato pe Miruna Klaus dacă tiza sa îi este mamă sau rudă apropiată, dar a negat din nou, aparent destul de speriată. La întrebarea cum de nu este familiară cu țara din moment ce în profilul său scrie că s-a „focusat”, ca director la Clariden Leu, asupra operațiunilor de pe piața românească, Miruna Klaus a închis telefonul și nu a mai putut fi contactată ulterior.


FOTO: Miruna Ana Klaus- Popescu a fost membru în consiliul de administrație al Fundației Rompetrol Holding



SwissLeaks, „disjuns” din scandalul Offshore-Leaks

Scandalul Swiss-Leaks este unul dintre „copiii” unei ample dezvăluiri de presă din 2012-2013, neglijată însă de media din România, deoarece nu „oferea”, la acea vreme, și nume de mari afaceriști din România. Atunci, o sursă anonimă a livrat mass-media internaționale o cantitate uriașă de date, care cuprindea tranzacții financiare din zece paradisuri fiscale. Lista cuprinde 130.000 de nume din 170 de țări care își puseseră banii la adăpost în firme offshore.

Datele, care cuprindeau 2,2 milioane de documente, cumulând 260 de gigabytes, oglindesc modul ascuns prin care bogații planetei, trusturile dubioase și firmele „casuță poștală” își spală banii sau îi ascund de fisc.


FOTO: Potrivit unor surse ANAF, Dinu Patriciu ar fi depozitat o parte din avere în băncile din Elveția



Potrivit unui studiu din 2012 al Tax Justice Network, în sistemul off-shore cu sedii în paradisurile fiscale s-ar ascunde 21-32 de mii de miliarde de dolari. Din aceștia „ramura” SwissLeaks dezvăluie depozitarea, prin intermediul sucursalei din Geneva a băncii HSBC a mai mult de 180 de miliarde de euro între 2005 și 2007.

Băncile, „tăinuitorii” secolului XXI

Noile scandaluri arată cum oameni politici și guvernanți din întreaga lume, dar și familiile lor, au profitat de secretul bancar și de evaziunea facilitată în paradisurile fiscale. Rezultatul investigațiilor arată cum super-bogații folosesc structuri offshore neaccesibile omului de rând, pentru a-și păstra secretul depunerilor și a se sustrage de la obligațiile fiscale din țara de domiciliu.

Bănci de renume mondial, cum sunt UBS, Clariden sau Deutsche Bank au făcut o intensă campanie de atragere a clientelei bogate. Acestea le-au oferit soluții „creative” de păstrare a valorilor, prin care puteau ocoli fiscalitatea din țările de origine. Pentru aceasta băncile elvețiene le-au pus la dispoziție bogaților o industrie de contabili, intermediari și alți angajați operativi, foarte bine plătiți, care i-au ajutat în demersurile lor. De același sistem au profitat oligarhii, traficanții de arme, dar și jongleri din lumea finanțelor.

Ancheta internațională care a zguduit lumea financiar-bancară. Evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii

Mai ceva ca un film erotic! Nicolae si Elena Ceausescu au facut dragoste cu MARTORI! Au povestit exact cum s-a intamplat!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI