„S-a născut într-o familie de țărani greco-catolici cu nume maghiarizat (Chiș) din județul Sălaj. A urmat școli ardelene finalizate la București, a prins apoi «Școala de literatură» din «obsedantul deceniu» (despre care, pornind de la revista Tînărul scriitor, a scris un bun studiu doctorandul său, Radu Bâlbâie). Aderent sincer al comunismului în anii instaurării acestuia (nu s-a jenat niciodată s-o recunoască), și-a plătit tributul de «om sub vremi» în anii dogmatismui socialist, ocupând diferite funcții în presa și administrația culturală a epocii”, menționează criticul literar Paul Cernat.

Critic „harnic și substanțial”

„Universitar la București pînă la pensionare, a ținut prelegeri și ca lector în Franța. Teza de doctorat din 1956 (datată ideologic) despre Romanul românesc contemporan e un util document de epocă. Prima carte – scrisă în aerul timpului – a fost însă Sensul etic al operei lui Sadoveanu (1955), urmată de – pe aceeași «linie»… – Poezia Mariei Banuș (1956) și de o carte despre poporanismul grupării de la Viața Românească (consultabilă și azi). A ajutat, din culise sau de la suprafață, la afirmarea «șaizeciștilor» și la re-modernizarea literaturii & criticii autohtone. În 1964 și 1974 a publicat, împreună cu asistentul lui N. Manolescu (care va resimți ulterior asocierea drept servitute frustrantă…) două cărți despre «literatura română de azi», grevate ideologic (mai ales prima) dar utile documentar. A fost unul dintre istoricii literari cei mai harnici și mai substanțiali pe care i-am avut în ultimii 50 de ani, om al sintezelor ample, solide, scrise cu seriozitate «ardelenească»”, completează Cernat.

Și, în continuare: „ Pozitivist, dar informat, echilibrat, constructiv, nuanțat, conservator deschs cu măsură către toate orientările noi. Monografiile sale, elaborate și publicate în trepte, despre opera lui Tudor Arghezi, despre estetica și lirica lui Lucian Blaga, despre G. Călinescu «între Apollo și Dyonisos», parțial despre G. Coșbuc, sintezele despre literatura română de la începutul secolul 20 (cea mai bună: Început de secol. 1900-1916, 1970), ca și cele orientate mai «theoretic» despre modernismul românesc (2.vol. 1984-1985) sau despre autenticismul interbelic (În căutarea autenticității, 2 vol. 1992-1994) rămîn și azi repere în domeniu, unele nedepășite. Ele ambiționează să epuizeze bibliografic și analitic-descriptiv subiectele, fără a trage concluzii riscante”.

Pagini memorialistice de excepție

„Îi datorăm singura megamonografie despre revista neotradiționalistă Gîndirea și «gîndirism» (1975), la nivelul monografiilor de idei literare ale unui Z. Ornea; ar merita poate scris altfel azi despre ea, dar cine s-o mai facă? Cărțile sale despre limbajele lirice moderne & contemporane conțin comentarii despre lirica românească «la zi». În anii ‘90 și-a încordat forțele scoțînd patru volume dintr-o istorie a literaturii române de la origini pînă în prezent («De la creația populară la postmodernism», se intitulează volumul compactat din 2000), fără strălucire critică, dar onestă, informată, superior-didactică și responsabilă. A combătut o vreme, după 1989,în Literatorul (și nu numai) cu articole civico-politice în răspăr cu heirupismul anticomunist-postcomunist – azi putem cîntări ceva mai bine cîtă dreptate, totuși, a avut”, apreciază Paul Cernat.

În încheiere: „A scris și versuri, neotradiționaliste fără relief, unele strînse în volumul Fragmente automitologice (1974). Excelente, cu bogate informații și evocări de culise, sînt paginile sale memorialistice, concretizate (și) în două volume care ar merita reeditate: Timpuri zbuciumate (2001) și Sfîrșit și început de mileniu (2010). Ca universitar n-a fost un carismatic, dar studenții și doctoranzii săi au avut mult de învățat de la el. Urmărea, și la adînci bătrîneți, fenomenul literar. Atîta cît a mai putut să umble, a participat a manifestările literare; se putea conta, mereu, pe seriozitatea, aplicația și măsura sa, deloc lipsită de finețe. Mi-l amintesc, în anii facultății, vorbindu-ne (și) despre cărțile sacre ale omenirii, pe care le frecventa participativ (l-am văzut odată citind Coranul). A colaborat asiduu la Dicționarul General al Literaturii Române. A străbătut o istorie dificilă și a lăsat o bibliotecă de autor fără de care critica și istoriografia literară autohtone ar fi, sigur, mai sărace. Un om de carte, care a crezut întotdeauna că, înaintea oricăror teorii up to date, un profesionist adevărat trebuie să stăpînească domeniul literar de la firul ierbii. Un gînd solidar, la plecare, pentru fostul nostru profesor cu vorbă molcomă și gîndire cumpănită, un mare muncitor intelectual, devotat, ca puțini alții, întregii literaturi române”.

 

Te-ar putea interesa și: