Corneliu Vadim Tudor s-a stins din viaţă luni seara la vârsta de 65 de ani. Acesta era internat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei. Corneliu Vadim Tudor a fost politician, scriitor şi jurnalist român, a fost fondatorul Partidului România Mare (PRM). De asemenea, el a fost senator timp de 16 ani, între anii 1992 şi 2008, şi europarlamentar între anii 2009 - 2014.
Corneliu Vadim Tudor a fost cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale, ca naţionalist şi uneori xenofob, dar şi datorită atacurilor la persoană anonime scrise în publicaţiile sale. El vorbea fluent limbile italiană, franceză şi engleză.
Vadim Tudor a publicat 32 de cărţi, din care volume de poezie şi publicistică, unele editate şi în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru. A înfiinţat revistele România Mare, Politica şi ziarul Tricolorul. A scris numeroase poeme în care ridica în slăvi cuplul dictatorial, pe Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Studii
Corneliu Vadim Tudor a urmat cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971 a obținut licența la Facultatea de Filosofie a Universității din București, cu o teză despre sociologia religiei. Între 1978-1979 a beneficiat de bursa premiului internațional Herder, care fusese acordată magistrului său, scriitorul Eugen Barbu; studii de istorie la Viena.
Veşnicul candidat la alegerile prezidenţiale
Corneliu Vadim Tudor a candidat de cinci ori la alegerile prezidenţiale. Prima dată a fost în 1996 când s-a clasat pe locul cinci din 16 candidaţi. În anul 2000 a ajuns în turul doi, obţinând peste 33% din voturi. În 2004, a candidat la președinția României și a obținut 12,57% din voturi. La alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obținut doar 5%.
În 2014, Corneliu Vadim Tudor și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, situându-se pe locul 7 din 14 și cumulând circa 3,68% din toate voturile exprimate și validate.
Membru în Parlamentul European
În 2009 a fost ales în Parlamentul European pe lista PRM. În nouă luni până în martie 2010 a participat la 15 din 37 de ședințe în plen - prezență de peste 40%. Prin aceasta a contribuit la plasarea României pe ultimul loc între națiunile reprezentate în Parlamentul European, România având o prezență de 84,46 %. În perioada menționată, Vadim Tudor a vorbit în plenul Parlamentului European de trei ori, dar n-a pus nicio întrebare, n-a făcut nicio propunere de rezoluție, n-a dat nicio declarație scrisă, n-a propus niciun amendament și n-a întocmit niciun raport.
La 15 iunie 2013, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Național, la care au participat reprezentanții din 24 de organizații județene ale PRM, s-a decis revocarea lui Vadim Tudor și a conducerii PRM, cu 116 de voturi "pentru" și 9 "împotrivă".
La data de 15 iunie 2013, Corneliu Vadim Tudor a fost revocat din funcția de președinte al PRM.[6]
La 27 iulie 2013, Corneliu Vadim Tudor, fondatorul partidului și cel care afirma despre el însuși, „Singurul președinte al PRM sunt eu”, a fost exclus din PRM.
Magistrații Tribunalului București au decis ca europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor să fie repus în funcția de președinte al Partidului România Mare după ce fusese exclus din partid și înlocuit cu Gheorghe Funar.