Întrebarea din titlu e perfect legitimă. Ba chiar aș mai adăuga una, este bătălia familiei Ruth și Marius Bodnariu definitiv câștigată? Ce ascunde acel „s-au înțeles”, din relatările care spun că Barnevernet din localitatea Naustdal și familia văduvită de copii „s-au înțeles” privind returnarea minorilor?

 

De la începutul acestui text vreau să spun că despărțirea unor părinți de copiii lor mi s-a părut monstruoasă. Nu discutăm de un caz de abuz care să justifice măsuri atât de extreme și nici nu era cazul unui conflict între civilizații – nordică și balcanică – așa cum au încercat să-l prezinte câțiva extaziați ai schimbărilor și interdicțiilor de orice fel.

Nu, în familia Bodnariu nu se petreceau atrocități și nici derapaje majore de la o creștere și educație corectă politic! După mine, soluția de a returna copiii e logică. Dar asta nu înseamnă că robotizata afacere Barnevernet (numele acestei instituții aproape ne-a intrat în limbajul curent de când e acest caz pe tapet) a funcționat la acest final de poveste după logica mea. Ceva a făcut- o, totuși, să funcționeze.

Decizia anunțată vineri, 3 iunie, a venit într-un moment în care semnalele publice trădau mai degrabă posibilitatea înfrângerii familiei Bodnariu, decât victoria ei.

Pe 29 mai, aflam că Ruth și Marius urmau să facă față unui ultim și foarte greu proces. Între 30 mai și 2 iunie, o comisie administrativă a localității Naustdal urma să decidă dacă patru dintre cei cinci copii ai familiei urmau să fie luați definitiv spre a fi dați spre adopție sau, dimpotrivă, returnați părinților naturali.

Vestea procesului o aflăm prin intermediul pastorului Cristian Ionescu, păstor al Bisericii Penticostale, purtătorul de cuvânt al familiei Bodnariu. Premizele erau atât de proaste, încât pastorul anunța proteste masive, dacă familia Bodnariu pierdea: „Ferească Dumnezeu să fie o decizie nefavorabilă familiei Bodnariu, pentru că împotriva Norvegiei se va declanşa un val de proteste şi acţiuni pe care nu şi le imaginează!”. Nu pare deloc anunțul unui om încrezător în justețea deciziei comisiei administrative.

Mai mult, pe 2 iunie, adică exact în momentul în care autoritățile locale norvegiene erau în deliberare, Senatul României a anunțat că - susținut fiind de alte 14 state - a reușit să convingă Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să introducă pe ordinea de zi a Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă un proiect de raport care ataca tocmai consecințele despărțirii familiilor prin decizii administrative.

A doua zi, aflăm că Barnevernet renunță la cazul împotriva soților Bodnariu. Condiționat, așa cum înțelegem din comunicările oficiale. La o primă vedere, pare că acel „s-au înțeles” vizează doar termenul returnării, doi dintre copii fiind la o școală aflată la patru ore de mers cu mașina de casa părintească. Mie mi se pare că „s-au înțeles” și pe alte puncte. De exemplu, MAE român – când anunță și el știrea returnării copiilor – spune că „prin intermediul Ambasadei României la Oslo monitorizează cu prioritate cazul și continuă acordarea asistenței consulare de specialitate, în limita competențelor legale”. Păi care asistență, care caz, că din același comunicat MAE înțelegem că Serviciul de Protecție a Copilului a renunțat la dosar?

„S-au înțeles”. Termenul ăsta rămâne un mic mister în această afacere. Avem de văzut dacă vor continua protestele pentru alte familii aflate în situații asemănătoare, dacă soții Bodnariu vor cere despăgubiri statului norvegian pentru trauma suferită, multe lucruri mai avem de văzut. Un lucru aș vrea să știu: ce a convins Barnevernet, adevărul, Biserica sau protestul parlamentar? Sau a fost nevoie de ultimele două pentru ca primul să poate fi văzut prin ochelarii de ren?

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor