O femeie în vârstă de 33 de ani a fost spulberată pe trecerea de pietoni, în Târgoviște, iar cinci copii au rămas fără mamă în urma acestui eveniment tragic.
Cinci copii au rămas fără mamă, după ce părintele lor a sfârșit tragic în timp ce plecase de la locul de muncă și se îndrepta către casă. Femeia, în vârstă de 33 de ani, a murit, sâmbătă seara, în Târgoviște, în timp ce traversa regulamentar, pe o trecere de pietoni. Cel care nu a acordat prioritate și a omorât pietonul este un tânăr în vârstă de 19 ani. El a fost audiat de oamenii legii și este cercetat în stare de liberate.
Mamă a cinci copii, spulberată pe trecerea de pietoni. Șoferul, fără experiență
Medicii care au ajuns la locul accidentului au încercat să o resusciteze pe femeie, dar nu au avut succes, iar mama celor cinci copii a decedat. Până ca salvarea să ajungă la locul cu pricina, un martor a încercat să-i acorde victimei primul ajutor. Impactul extrem de violent a făcut ca încercările lui, dar și cele ale specialiștilor să nu dea rezultate.
„Când am ajuns la fața locului pacienta era în stop cardio-respirator, cineva de la fața locului îi făcea masaj cardiac”, a declarat Corina Corneanu, medic SAJ Dâmboviţa, conform Știrile Pro TV.
Iubitul femeii a vorbit despre planurile pe care le aveau cei doi. Unchiul șoferului îi ia apărarea
45 de minute a încercat echipajul medical să o resusciteze pe femeia spulberată pe trecerea de pietoni. Femeia care și-a pierdut viața avea un băiat în vârstă de 14 ani și 4 fete. Femeia lucrase o bună perioadă de timp în Italia. Voia să ia copiii acasă, să îi creștem acasă, să nu mai stea prin străini”, a declarat iubitul femeii.
Unchiul șoferului i-a luat apărarea tânărului de 19 ani. „Venea spre casă copilul, dar femeia i-a sărit dintr-o dată în față, pe trecerea de pietoni, dar el a evitat cât a putut, de a intrat în pom. Nu a mai avut ce să mai facă.”