A ieșit la iveală o întâlnire avută de fostul președinte al SUA cu un personaj controversat.
Fost președinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, în vârstă de 74 de ani, apare în contextul unui scandal care a zguduit țara. Este vorba despre Jeffrey Epstein, omul de afaceri care a murit în închisoare, după ce a fost reținut și acuzat de abuz sexual și trafic de minore.
Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la Daily Mail, ar fi cinat în secret, în anul 2014, alături de Ghislaine Maxwell, partenera lui Epstein. De asemenea, la masa respectivă au mai stat câțiva apropiați ai celor doi, iar evenimentul a avut loc la un restaurant vegan, Crossroads Kitchen, din Los Angeles în luna februarie a acelui an. Apropiații lui Clinton au contestat prezența lui Ghislaine la acea masă, pentru că scandalul în jurul lui Epstein izbucnise încă din 2011. Presa nu a aflat până acum despre acea întâlnire care îi creează prejudicii de imagine fostului om politic.
A participat la nunta lui Chelsea
În 2010, Maxwell a participat la nunta lui Chelsea Clinton, fiica fostului șef de la Casa Albă. În prezent, fosta iubită a lui Epstein, în vârstă de 58 de ani, a devenit ținta principală a furiei opiniei publice, după ce omul de afaceri s-a spânzurat, conform variantei oficiale a autorităților din America. Eveniment petrecut anul trecut, în luna august. Jeffrey avea 66 de ani.
Femeia este acuzată că ar fi recrutat tinere și le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale cu Jeffrey Epstein și cu apropiații săi, fapt confirmat și de una dintre victimele lui Epstein, Virginia Giuffre. Ea neagă aceste acuzații.
Se pare crede democratul Steve Bing, cel care s-a sinucis la începutul acestui an, a luat masa cu Clinton în acea noapte. Se spune că și soțul și directorul tehnic al lui Maxwell, Scott Borgerson, ar fi fost pe lista invitaților. Cei de la TMZ spuneau la acea vreme că producătorul Jerry Bruckheimer și actorii Bruce Willis și Sean Penn se aflau și ei la restaurant, dar nu se preciza faptul că ar fi făcut parte din anturajul lui Clinton.