CIA era interesat din anii ’80 de socialismul cu față umană al lui Ion Iliescu

CIA era interesat din anii ’80 de socialismul cu față umană al lui Ion Iliescu

A apărut numărul 31 al revistei Evenimentul Istoric. Publicăm relatarea șocantă a diplomatului Francisc Păcurariu, martor la invadarea Ungariei de către sovietici în 1956, dar și planurile lui Hitler de anexare a Trainsilvaniei. 116 de pagini de istorie pot fi găsite la chioșcurile de presă.

Zilele acestea discutăm cu mai mulți tineri, de fapt oameni trecuți de 30 de ani, care mă întrebau de ce România este în urma Ungariei, Cehiei sau a Poloniei. Le-am răspuns că atunci când cele trei țări plecau cu dreptul, românii alegeau cu stânga. Și nu este doar o figură de stil, ci o realitate politică pe care e bine să o ținem minte.

După Revoluția din Decembrie 1989 România a ales ca și conducător un om politic care venea din aceeași familie, nu numai ideologică, cu Nicolae Ceaușescu. Ion Iliescu era copil de ilegalist, crescut în Primăverii, văzut ulterior ca și reprezentantul aripi Gorbaciov în Partidul Comunist Român. Un om care credea sincer în virtuțile socialismului, eu fiind unul din cei care l-a auzit  vorbind despre socialism cu față umană.

Iată reproducerea integrală a primei intervenții a lui Ion Iliescu în decembrie 1989 la TVR:

“Stimaţi tovarăşi şi cetăţeni. Vreau să mai spun cîteva cuvinte în completare la cele ce am spus înainte. Pericolul cel mare care ne paşte acum este ca să se declanşeze anarhia. Deja sînt semnalări că grupuri de cetăţeni dezordonaţi, dezorganizaţi, devastează magazinele, sparg vitrine. Ăsta nu e un semn bun pentru schimbarea, pentru transformările care au loc astăzi în ţară. 

Trebuie ca poporul să acţioneze ca o forţă ordonată şi organizată. Să se vadă că aici se face ordine, cu contribuţia, cu participarea, cu prezenţa oamenilor muncii. Cu participarea activă a poporului, şi nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti. N-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai, numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară. 

Dar noi trebuie să ne organizăm, trebuie să asigurăm desfăşurarea normală a lucrurilor. 

Deci, singurul apel pe care-l fac în momentul de faţă: Până vom fi în măsură să prezentăm un program amplu de acţiuni, acţiuni care să vizeze măsuri imediate care în cîteva zile să facă ordine în ţară şi într-o perioadă imediată să asigure îmbunătăţirea vieţii oamenilor, şi desfăşurarea normală pe baze democratice a vieţii sociale, ca şi un program de perspectivă care să ne asigure o dezvoltare aşa cum şi-o doreşte acest popor. 

Să intrăm în rîndurile civilizat, naţiunilor civilizate ale Europei. 

Deci, primul apel pe care vreau să-l fac, şi rog pe cei care urmează, este aici reprezentantul Ministerului de Interne, am discutat cu Armata, vom mai discuta, şi organele de ordine, şi organele de securitate, dar în primul rînd cetăţenii să se auto-organizeze şi să asigure paza bunurilor publice. Paza tuturor instituţiilor, paza magazinelor, deci tot ce ţine de buna desfăşurare normală a activităţii noastre. Vă mulţumesc şi vom continua să mai dialogăm în cursul zilei de azi.”

Și s-a tot dialogat până în 20 mai 1990, când sloganul “Iliescu apare - Soarele răsare” a însemnat alegerea sa cu 85 la sută. Adică a luat 12.232.498 de voturi. Nu se poate spune că românii nu au știut ce au ales.

A urmat mineriada din iunie 1990, după care între România și “națiunile civilizate ale Europei” s-a ridicat un zid imposibil de depășit. Mai ales din punct de vedere economic.

Ca să vă dau un singur exemplu, în 1990 concernul Opel începea în Ungaria o investiție de 250 de milioane de DM (mărci germane) pentru producția modelului de ultimă generație Opel Astra F, iar România, la Mioveni fabrica autoturisme Dacia 1310, bazate pe un model franțuzesc din 1969, respectiv Renault 12. În Ungaria aveau să deschidă fabrici Suzuki, Audi, BMW și Mercedes, investiții de miliarde de euro, export uriaș, locuri de muncă, etc. România va deveni atractivă doar în 1999, când Renault cumpăra Dacia și în 2008, când Ford deschide o fabrică în România. Mult prea puțin, dar mai ales mult prea târziu.

Un ecart istoric care marchează un decalaj de o generație și pe care îl vom recupera într-o sută de ani.

Aveam o altă șansă în 1989? Personal, cred că nu. România era sortită să rămână în sfera de influență sovietică, cu un conducător după chipul și asemănarea lui Gorbaciov. Era o parte a înțelegerilor între ruși și americani.

Ca să nu vi se pară că este doar un exemplu de istorie contrafactuală vă îndemn să citiți orice carte care se ocupă de dizidenți. Eu am luat-o din bibliotecă pe cea dedicată lui Mihai Botez. Trei schițe de portret. Documente, editată de Radu Ioanid.

Aici am citit cu interes stenograma unei întâlniri între un diplomat american, cadru al CIA și controversatul dizident Mihai Botez, la restaurantul Minerva din București. În 1987 cei doi discută despre modalitățile prin care se poate determina o mișcare de revoltă împotriva lui Nicolae Ceaușescu.

(…) Mihai Botez: Problema este de a schiță posibilitățile de modificarea structurii generale și nu acele interioare din cadrul grupării lor din sânul Partidului. Iar pentru români faptul că X sau Y se află la putere nu prezintă niciun interes .

Diplomat SUA: Dar Dl. Ion Iliescu?

Mihai Botez: El mi-a dat cartea. Nu direct, printr-un intermediar. 

Diplomat SUA: Aș dori să-l întâlnesc odată, dar trebuie să găsesc găsesc un pretext.

Mihai Botez: Vă sugerez să-l abordați în probleme de afaceri. Este el este directorul Editurii Tehnice. 

Diplomat SUA: Ce publică?

Mihai Botez: O grămadă de lucruri de obicei, cărți pe teme de inginerie. Cred că puteți găsi ca pretext discutarea unei eventuale coeditări tehnice, expoziții. Nu sunt însă prea sigur că se va lăsa antrenat în întrebări despre starea de fapt, timp prezent. El face parte din aceeași formație spirituală cu Gorbaciov. Trebuie să fiți de acord cu mine că uneori dictatorii competenți devin periculoși. (…)

Dar nu trebuie să vă mire insistența diplomatului/ofițerului american. O simplă consultare a documentelor CIA desecretizate recent vă va demonstra că, încă din 1982, Ion Iliescu era vehiculat ca fiind principalul succesor al lui Nicolae Ceaușescu.

De aici încolo, lăsați-vă imaginația să zboare…

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi!

Poți opta pentru un abonament în varianta print, DĂ CLICK, sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau’’ telefonul tău, CLICK AICI

Ne puteți urmări și pe Google News