Noul preşedinte al Americii a depus jurământul. Barack Obama, simbolul visului american al şanselor egale pentru toţi cetăţenii, a ajuns la ora deciziilor. De azi poartă pe umeri uriaşa răspundere a redresării economice şi politice a Statelor Unite şi nu numai.
Tot de astăzi, cei care l-au aplaudat şi l-au propulsat la Casa Albă vor trebui să-şi modereze aşteptările. Fără îndoială, vor asista la o schimbare fundamentală de stil dar, în condiţiile date, nu neapărat de substanţă. Firul nu se va rupe. Va exista continuitate între pragmatismul de final de mandat al lui George W. Bush şi cel impus de posibilităţile limitate de manevră ale succesorului său.
Barack Obama a arătat însă că poate inspira încredere fără a prezenta un program detailat de guvernare şi fără a recurge la arsenalul ideologic. Generează speranţă fără a polariza opinia publică prin luările sale de poziţie. A întins o mână adversarilor politici, deşi poate conta pe o majoritate confortabilă în Congres. S-a înconjurat cu miniştri aleşi pe criterii de competenţă şi experienţă, nu de altă natură.
Nici n-ar fi fost înţelept să procedeze altfel. Economia americană se află în recesiune şi există riscul unui colaps prelungit. S-ar putea ca acele 825 de miliarde de dolari destinate stabilizării sistemului financiar să nu fie suficiente. Se vor porni lucrări de investiţie. Statul va juca un rol mai mare în economie. Dar Statele Unite vor acumula o datorie publică fără precedent în timp de pace. Ca urmare, în paralel cu aceste măsuri, preşedintele va trebui să pregătească terenul pentru etapa următoare: restabilirea echilibrului bugetar prin majorarea impozitelor şi temperarea cheltuielilor publice. Va trebui să onoreze cumva şi marea promisiune făcută în timpul campaniei: aceea ca toţi cetăţenii să beneficieze de asigurări de sănătate.
Şi Europa îşi pune speranţele în redresarea economiei americane. Dacă întârzie, suferă toată lumea, iar atractivitatea modelului occidental se va eroda. În plus, europenii ar dori ca SUA să subscrie la înăsprirea reglementărilor financiare internaţionale şi la învestirea FMI cu puteri mai mari în domeniul monitorizării şi controlării pieţelor.
America aşteaptă şi ea ceva de la aliaţii europeni. Ar dori să vadă o poziţie comună mai fermă faţă de Rusia şi o contribuţie militară mai substanţială în Afganistan, unde lucrurile nu evoluează în bine. Preşedintele Obama nu va putea grăbi retragerea din Irak. În schimb, banditismul tribal şi fundamentalismul talibanilor din Afganistan încep să tulbure serios stabilitatea Pakistanului învecinat.
Rămâne de maximă actualitate şi chestiunea intenţiilor nucleare ale Iranului. Noul preşedinte pare mai deschis la un dialog cu Teheranul. Dar şi această problemă nu poate fi separată de impasul nerezolvat din Orientul Apropiat. Fără implicarea directă a Statelor Unite, această problemă istorică va continua să învenineze climatul politic în întreaga lume arabă şi să alimenteze terorismul islamic.
În fine, preşedintele nu poate neglija relaţia cu China. Dincolo de interese sau rivalităţi strategice, s-a creat o puternică interdependenţă: economia chineză se prăbuşeşte dacă nu mai exportă în SUA, iar finanţele Americii ar fi serios afectate de o reorientare a rezervelor în dolari ale Chinei spre alte pieţe. De aceea, este esenţial ca preşedintele Obama să reziste lobby-ului protecţionist din Congres.
Cu atâtea probleme pe masa de lucru şi atâtea speranţe care s-au acumulat de ambele părţi ale Atlanticului, există riscul real de a dezamăgi. Nu e exclus ca noul preşedinte să fie confruntat cu o criză externă indusă sau cu o situaţie neprevăzută. Bilanţul preşedinţiei lui George Bush şi istoria ultimilor ani ar fi fost diferite dacă nu se produceau atentatele de la 11 septembrie 2001. Remarcabilul fiu unei americance albe din Kansas şi al unui tată negru din Kenya, ales preşedinte, merită mai mult noroc.
Recomandările noastre
