Christian Eriksen uimește lumea fotbalului după ce a suferit un stop cardiac la Euro 2020

foto: commons.wikimedia.org

La 6 luni de când a suferit un stop cardiac la Euro 2020, mijlocașul danez Christian Eriksen a reluat antrenamentele. Nu s-a întâmplat la Inter Milano, echipa la care activează în prezent, ci la un club din Danemarca.

Amintim că în luna iunie, internaționalul danez a suferit un stop cardiac într-un meci de la EURO 2020. Totuși, pasiunea pentru fotbal l-a determinat să treacă peste acele clipe dramatice, în care a fost văzut zăcând inconștient pe teren.

Jurnaliștii danezi de la bt.dk au aflat vestea de la directorul sportiv al echipei Odense Boldklub, Michael Hemmingsen. Așadar, Christian Eriksen revine pe gazon pentru prima oară după acele probleme cardiace grave apărute la meciul cu Finlanda.

La acea vreme, el a fost salvat datorită intervenţiilor prompte ale căpitanului Simon Kjaer şi ale medicilor naţionalei daneze. Ulterior, mijlocaşului ofensiv i-a fost implantat un defibrilator cardiac.

După acea intervenție chirurgicală complex,  au apărut numeroase îndoieli despre posibilitatea ca el să-şi continue cariera. În ciuda tuturor obstacolelor, situația fotbalistului de 29 de ani s-a schimbat.

Eriksen vrea să joace iarăși pentru Ajax Amsterdam

Eriksen s-a antrenat la Adalen la centrul de pregătire al lui Odense Boldklub și a fost supravegheat de un antrenor personal. La final el a exersat și şuturile la poartă.

foto: commons.wikimedia.org

„Suntem cu adevărat fericiţi că Eriksen se menţine în formă acum pe terenurile noastre. Am ţinut legătura cu Christian de când a crescut aici şi ne bucurăm că ne-a întrebat dacă se poate antrena aici la Adalen pentru a fi din nou în formă″, a declarat Michael Hemmingsen.

Amintim că la sfârşitul lui octombrie, conducerea echipei Inter Milano anunţacă Eriksen nu poate juca în acest sezon de Serie A. Nerazzurri au completat că mijlocașul poate evolua în alte țări.

Decizia a fost luată în urma consultării specialiștilor din Comisia tehnico-ştiinţifică a Federaţiei italiene de fotbal (FIGC). Reprezentanții acesteia au declarat că Eriksen va putea să joace în Italia doar în cazul îndepărtării defibrilatorului.

În aceste condiții, Eriksen este tentat de o revenire la Ajax Amsterdam, pentru care a jucat între 2010 şi 2013. După perioada petrecută în Eredivisie, el a ajuns la Tottenham Hotspur, în Premier League. Cu Inter Milano, danezul are contract până în iunie 2024, iar salariul anual de 7 milioane de euro este acoperit printr-o asigurare FIFA.