Și moldovenii au diaspora lor! Se repetă, la Chişinău, scenariul din Piaţa Victoriei?
- Marius Bâtc ă
- 20 august 2018, 00:00
Mobilizarea Diasporei, violențele fără precedent, intervenția disproporționată şi dezordonată a forțelor de ordine, din Piața Victoriei, din data de 10 august, au dus la nenumărate teorii ale „conspirației”. Una dinte ele face referire la prezența a unor grupuri de cetățeni din Republica Moldova și rolul lor în provocarea violențelor. Pe 26 august, la Chişinău, scenariul s-ar putea repeta, pentru că, la mobilizarea opoziţiei pro-europene şi antioligarhice, Diaspora pregăteşte o manifestaţie de amploare.
În ciuda teoriilor care au început să se rostogolească în spaţiul mediatic de la Bucureşti, un singur lucru este cert: în Piața Victoriei au fost cetățeni din Republica Moldova. Câți au fost și ce rol au avut, rămâne să stabilească organele de anchetă. Dar, fiind pățiți cu 1989, este bine să suflăm și în iaurt. Elemente constitutive există cu duiumul!
Oamenii în negru, trimişi de Plahotniuc?
Una dintre teoriile rostogolite zilele acestea, în spațiul public, a fost aceea că Liviu Dragnea ar fi primit un sprijin cumpărat de la Vladimir Plahotniuc, în calitate de parteneri „politici”. Prietenia celor doi s-ar baza pe un schimb reciproc-avantajos: România finanțează un guvern falimentar, ieșit din grațiile UE și SUA, în schimbul unor diverse servicii, cum ar fi, de exemplu, împrumutarea unor diversionişti transnistreni sau chiar din rândul forţelor speciale de la Chişinău.
Răspunsul îl pot afla autorităţile
Bineînțeles, până în momentul de față, această teorie nu a fost demonstrată cu probe de către emitenții ei. Însă, din punct de vedere legal, se poate demonstra sau infirma, dacă se analizează (de către Poliția de Frontieră, Poliția Rutieră și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) fluxul dinspre Republica Moldova, spre București, în perioada 9-10 august, precum și fluxul invers, pe aceeași rută, din 10-11 august.
În cazul în care s-ar fi procedat la un asemenea scenariu, era nevoie de o strategie de ieșire rapidă din „teatru”, așa că varianta transportului feroviar iese din calcul. Dispersia teritorială a eventualelor elemente de diversiune se realizează rapid pe calea rutieră, chiar dacă este deficitară infrastructura românească. Nu este prea greu să se identifice, având în vedere că se înregistrează numerele de înmatriculare ale autoturismelor și datele de identificare ale cetățenilor.
Copie la indigo, dincolo de Prut
Diaspora „moldovenească” a lansat un apel de mobilizare pentru un protest de proporţii, ce ar urma să se desfăşoare la Chişinău, pe 26 august. Într-un clip video aceștia cheamă cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în afara graniţelor să fie uniți și să participe în număr mare la manifestație.
Ei afirmă că guvernarea coruptă a dus țara la sărăcie, iar mulți dintre cetățeni au fost forțați de circumstanțe să plece peste hotare pentru a-și putea hrăni și întreține familiile, în timp ce cei rămași au continuat să îndure, să tolereze, să tacă, să supraviețuiască.
„Ajunge să fim umiliți, dezbinați și indiferenți! ACUM e timpul să fim activi, uniți și mobilizați pentru a fi noi stăpâni la noi în țară. Oamenii onești, cu demnitate, verticalitate și curaj, nu corupții, mafioții, oligarhii și dictatorii, care ne-au capturat țara și au transformat-o într-o afacere personală. Pe 26 august Diaspora revine acasă! Pe 26 august poporul nostru se reîntregește, își recapătă forța, curajul și mândria de odinioară. Pe 26 august vom fi împreună, sute de mii și vom lupta cot la cot pentru viitorul copiilor noștri, pentru a ne apăra libertățile noastre fundamentale și drepturile civice, călcate în picioare de guvernări nocturne, nelegitime și antipopulare. Nu vă fie frică, nu rezistă ei cât rezistăm noi! Nu cedăm noi până nu cedează ei! Până nu-i vedem la pușcărie pe toți plahotniucii, dodonii și shorii (n.r. aluzie la Vlad Plahotniuc, preşedintele PD, principalul partid aflat la guvernare, Igor Dodon, preşedintele prorus al R. Moldova, şi Ilan Shor, politician pro-rus controversat), cu toți finii și cumetrii lor. Împreună suntem o forță, împreună până la capăt!”, se afirmă în comunicatul Diasporei.
Opoziţia condusă de Andrei Năstase recunoaște că a avut oameni în Piața Victoriei
Că au existat cetăţeni ai Republicii Moldova în Piaţa Victoriei, pe 10 august, este o certitudine. Este vorba despre cel puţin 20 de membri sau afiliaţi ai opoziţiei de la Chişinău. O recunoaşte chiar Andrei Năstase, liderul PPDA (Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”). „Am urmărit îngrozit scenele de violență din Piața Victoriei, din seara zilei de 10 august, fiind cu sufletul alături de protestatarii pașnici, printre ei și colegii mei de la Platforma Demnitate și Adevăr (DA!)”, scria pe Facebook, în data de 11 august, la ora 09.33, Andrei Năstase.
Violenţele din 10 august, turişii sovietici şi paralela cu decembrie 1989
Realitatea anului 1989 și afluxul de cetățeni sovietici care au împânzit România cu aproximativ două săptămâni înainte de izbucnirea manifestațiilor de protest ce au dus la căderea regimului Ceaușescu nu mai poate fi încadrată la teorii conspiraționiste, oricât de mult s-ar strădui unii să le bagatelizeze. Există suficiente declarații scrise și documente ale vremii, inclusiv mărturii ale unor cetățeni ai Republicii Moldova, care, atunci, efectuau stagiul militar obligatoriu în forțele armate ale Uniunii Sovietice, inclusiv în forțele speciale.
Poate ar merita amintită și prezența, în România, oficial recunoscută, a domnului Dumitru Diacov, actualul președinte de onoare al Partidului Democrat, PD-ul celebrului Plahotniuc.
Revenind puțin la decembrie 1989, este interesant de precizat faptul că, între anii 1988 și 1989, domnul Dumitru Diacov a fost consultant al Departamentului de Relații Externe al Comitetului Central al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice). Cel mai important, în perioada 1989 - 1993, a fost șeful biroului Agenției de Știri TASS în România, la București. Adică, domnul Diacov a fost prezent în mod activ la București, în timpul așa-zisei Revoluții, fapt cu care se și mândrește și o dovedește cu fotografii din fața Comitetului Central, alături de tancurile aduse în Piață.
„22 decembrie 1989, București, Piața Palatului. De aici s-a început revolta românilor în Capitală. De aici am urmărit ultimul zbor cu elicopterul a lui Ceaușescu”, a scris Dumitru Diacov, atunci când şi-a făcut publică pe o reţea de socializare.
Actualul vice prim-ministru pentru Integrare Europeană era „diplomat” URSS la București
Pe lângă Dumitru Diacov, la București, în zilele fierbinți ale lui decembrie 1989, la ambasada Uniunii Sovietice, în calitate de secretar, se mai afla un important personaj politic actual de la Chișinău. Este vorba despre „proeuropeanul” și „proromânul” de conjunctură, actualul vice prim-ministru pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă.
Posesorul unui partid de buzunar pentru ceas al lui Plahotniuc, și intitulat pompos Partidul Popular European din Republica Moldova (PPEM), domnul Iurie Leancă era mândru diplomat sovietic, în 1989.
Și-a început cariera în serviciul diplomatic al URSS, pentru ca, în perioada mai-octombrie 1989, să ocupe funcție de secretar II în cadrul Ambasadei Uniunii Sovietice din Republica Socialistă România. După desființarea URSS, începând cu 1991, a fost încadrat în Ministerul de Externe al Republicii Moldova.