În toată istoria omenirii nu a existat şi nici nu va exista o fiinţă mai desăvârşită ca Maica Domnului. O fiinţă care, deşi supusă ispitelor (ca fiecare dintre noi), a rămas neatinsă de Păcat (ca nici unul dintre noi). Pe cruce, Mântuitorul a lăsat un testament cutremurător, adresându-se Fecioarei Maria: „Femeie, iată fiul tău!” şi lui Ioan Evanghelistul şi ucenicul preaiubit: „Iată mama ta!”

Prin Ioan, Maica Domnului devenea astfel şi Maica tuturor oamenilor. În această dublă calitate, ea se roagă Fiului său ceresc pentru fiecare dintre fiii ei de pe pământ, fraţii Lui mai mici. Câţi dintre noi suntem conştienţi de această Rudenie a noastră cu Dumnezeu? O rudenie de Neam (prin Adam) şi Sânge (vărsat de Mântuitor pe cruce, cu care Şi-a pecetluit legământul).

Să nu uităm că rugăciunile Maicii Domnului în favoarea noastră, a fiilor ei, au o forţă extraordinară, capabilă să întoarcă şi să schimbe până şi voinţa divină (aşa cum s-a întâmplat la Nunta din Cana Galileii, când Iisus face prima sa minune, preschimbând apa în vin, deşi iniţial îi spusese Maicii Sale:

„Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.”) Nicolae Steinhardt scrie câteva rânduri minunate, plângându-i pe cei care nu cred în Maica Domnului:

„Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: „Ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi!”. Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind. După cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu marama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului Ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu marama ei cea sfântă. Tare trebuie să se simtă singuri în fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor. Noi, cei de jos, noi, păcătoşii, noi, nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi, temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Maria, bucuria tuturor celor necăjiţi?”.