Chiper, secretarul de stat demis de Ponta, nu era specializat în gestionarea situațiilor de urgență. Și-a acuzat soția că i-a furat perdelele VIDEO

Chiper, secretarul de stat demis de Ponta, nu era specializat în gestionarea situațiilor de urgență. Și-a acuzat soția că i-a furat perdelele VIDEO

Secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Constantin Chiper este responsabil în cadrul Guvernului Ponta derelația cu autoritățile județene.

Membrul PNL, Constantin Cătălin Chiper (34 de ani) a fost numit în funcția de secretar de stat în mai 2012, conform propriului CV. Anterior, a fost consilier parlamentar, director al Compartimentului de Analiză şi Planificare Politică din cadrul Cancelariei primului ministru şi şef serviciu în cadrul Primăriei Sectorului 6. Este catalogat de colegii din PNL ca un "tip bun la toate, care se ocupă bine cu hârtiile". I-a cerut soției să-i înapoieze perdelele În anul 2010, Constantin Chiper, pe atunci expert parlamentar la Camera Deputaţilor din partea PNL, a chemat-o în judecată pe soţia lui, Cerasela Chiper, profesoară la un liceu din Bucureşti. El a acuzat-o că în lipsa lui i-a luat din casă chiar şi perdelele, motiv pentru care liberalul le-a cerut înapoi! După doar un an şi şase luni de căsnicie, el a decis să se despartă de soţia lui, Cerasela Iuliana, pe care o acuză de destrămarea mariajului. Premierul Victor Ponta a anunţat că secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis şi va cere înlocuirea directorului general şi a directorului de operaţiuni ROMATSA, dar şi a şefului STS, pentru deficienţe inacceptabile în cazul accidentului din Cluj. VIDEO CU CHIPER LA INSTALAREA PREFECTULUI DIN ALBA. "Aștept numai vești bune" <iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/bT3Yf6R9_8U" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News