Cre’ că am stat p-acolo mai bine de juma’ de an, dacă nu mai mult.
Să zic o fază. Eram cu un vapor pe un doc plutitor de pe o insula de pe Yangtze, pe lângă Shanghai, cu care venisem tocmai din Marea Neagră. Am făcut mai bine de o lună până acolo.

Mineralierul Bujoreni, de 65.000 tdw. Cel mai mare pe care am navigat, ever. Lung de 264 metri și cu unșpe magazii care trebuiau sablate, după care vopsite, că urma să încărcăm cereale și noi venisem cu uree, un îngrășământ chimic luat din Ucraina. Adică rașchetate de rugină cu un jet de aer comprimat și nisip.

Sablatorii, adică muncitorii chinezi, stăteau atârnați de niște stucaturi de bambus, ca maimuțele în timp ce țineau furtunurile cu care sablau, la 15-20 de metri înălțime. Periculos în toată regula. Comandantu’ nostru îi zice inginerului chinez care superviza lucrarea singurul ciuciunghez care mai banghea ceva pe engleză – că-i cam dangerous. La care chinezoiu’ da din umeri și ne calmează: „Don’t worry, Captain, if one fall other two will come to work”.
Atât.