China va avea o armată de temut până în 2020

China va avea o armată de temut până în 2020

Statul comunist şi-a consolidat capacitatea defensivă pentru a ţine sub control Taiwanul, avertizează un raport al Pentagonului.

China va avea o armată modernă până în anul 2020, dar capacitatea sa militară consolidată riscă să destabilizeze regiunea Asia-Pacific, avertizează Pentagonul, în raportul său anual despre eforturile de înarmare ale Beijingului.

Evaluarea Departamentului american al Apărării, publicată miercuri, acoperă un an de progrese tehnologice importante pentru forţele armate chineze, care au testat cu succes un avion de vânătoare invizibil şi un portavion. Toate aceste progrese în domeniul militar au fost realizate cu scopul "de a împiedica independenţa Taiwanului şi de a influenţa Taipeiul să accepte termenii Chinei de soluţionare a diferendului", conchide raportul.

În acelaşi context, eforturile de modernizare a armatei chineze vizează şi prevenirea unei posibile intervenţii a Statelor Unite într-un eventual conflict dintre China şi Taiwan. În 2010, în semn de protest faţă de livrarea de armament american administraţiei de la Taipei, guvernul de la Beijing a suspendat orice colaborare la nivel militar cu Washingtonul.

Efecte vizibile peste ani

Noile capacităţi defensive ar putea tenta China să utilizeze forţa militară pentru soluţionarea diferitelor dispute teritoriale în favoarea sa, mai avertizează Pentagonul. Pe lângă problema taiwaneză, Beijingul îşi dispută cu Vietnamul, Filipine şi Malaezia suveranitatea asupra a două arhipelaguri, Paracels şi Spratleys.

"Credem că aceste capacităţi pot destabiliza echilibrele militare din regiune, spori riscul neînţelegerilor şi calculelor greşşite şi pot contribui la tensiuni regionale şi anxietăţi", a declarat Michael Schiffer, asistent al secretarului Apărării pe probleme legate de Asia de Est.

În pofida acestor constatări, experţii americani susţin că toate aceste progrese vor avea un impact concret abia peste câţiva ani. Astfel, se aşteaptă ca avionul invizibil J20 să devină operaţional abia în anul 2018. În acelaşi timp, deşi portavionul va intra efectiv în dotarea armatei spre sfârşitul anului viitor, vor mai trece ani buni până când va transporta şi avioane de luptă, mai susţin experţii Pentatgonului. Raportul atrage atenţia însă că Beijingul ar putea începe lucrările la un portavion produs integral pe şantierele sale încă de anul acesta. Cel testat deja, o navă destinată marinei sovietice, a fost cumpărat de la Ucraina, în 1998, şi modernizat.

Guvernul comunist a criticat raportul Pentagonului. "Este ciudat că Pentagonul, ale cărui cheltuieli militare au atins 700 de miliarde de dolari în 2010, 40 la sută din acest tip de investiţii făcute la nivel global, arată cu degetul în mod repetat China, care cheltuieşte doar o parte din ce cheltuiesc SUA", se arată într-un comentariu publicat de agenţia de stat China Nouă. Dar, deşi SUA şi-au redus cheltuielile militare pe fondul crizei, Beijingul a avut fonduri la discreţie. 91,5 de miliarde de dolari va aloca guvernul chinez înzestrării militare, până la sfârşitul acestui an

  • China atacă dominaţia militară a Statelor Unite

<iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/3EcKpDdTtzY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News