Cu ocazia Congresului Partidului Comunist Chinez, președintele Chinei, Xi Jinping, ar urma să fie ales pentru al treilea mandat consecutiv la conducerea țării.
Președintele Chinei, Xi Jinping, ar urma să anunțe ca obiectiv principal pe termen lung al Partidului Comunist Chinez reunificarea cu Taiwanul. La Congresul ce va avea loc pe 16 octombrie, președintele chinez ar urma să i se acorde al treilea mandat consecutiv la conducerea Chinei.
Congresul are loc o dată la cinci ani, iar din 2018, limita de două mandate a fost eliminată din constituție, motiv pentru care președintele își poate păstra pe viață funcția.
Potrivit informațiilor din rândul partidului, Xi Jinping va declara că reunificarea este indispensabilă pentru „marea reîntinerire a naţiunii chineze.”
China nu renunță la Taiwan. Statele Unite, în alertă
În 2017, Xi Jinping a declarat că anexarea Taiwanului la China reprezintă o sarcină istorică a Partidului Comunist, însă nu a prezentat un program detaliat în acest sens.
China consideră Taiwanul ca fiind o provincie rebelă și nu nu exclude recurgerea la forță pentru reunificare. Încă din 2016, relațiile dintre Beijing și Taipei s-au înrăutățit, când a fost aleasă președintă a Taiwanului Tsai Ing-wen.
La Congresul din 16 octombrie, președintele Chinei va prezenta cele mai mari realizări din ultimii 10 ani. Reamintim că în urmă cu câteva zile, Biden a precizat că Statele Unite vor apăra insula Taiwan în cazul în care China va ataca, scrie Agerpres.
„Există o politică a unei singure Chine, iar Taiwanul își face propriile judecăți cu privire la independența sa. Noi nu ne amestecăm, nu încurajăm independența- aceasta este decizia lor”, a declarat Joe Biden.
Totodată, ca răspuns la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan, China a organizat blocadă militară timp de cinci zile în jurul insulei. Oficialii americani au susținut în acea perioadă că Beijingul a lansat rachete deasupra insulei. în vreme ce Taiwanul a transmis că rachetele lansate de chinezi au zburat la mare înălțime în atmosferă, nefiind o amenințare.