China şi UE îşi trimit bezele

China şi UE îşi trimit bezele

China şi UE au ajuns, ieri, la un acord pentru organizarea unui summit, semn al îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale, afectate în decembrie anul trecut de întâlnirea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy cu liderul spiritual tibetan, Dalai Lama.

Demersul lui Sarkozy, care a convins China să anuleze reuniunea la nivel înalt programată cu UE pentru sfâr şitul anului trecut, are totuşi bătaie lungă. Premierul chinez, Wen Jiabao, sosit săptămâna aceasta în Europa pentru un aşa-numit „turneu al încrederii“, şi-a programat vizite în Germania, Spania şi Marea Britanie, la Bruxelles, dar nu şi în Franţa.

Întâlnirea lui Jiabao cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adus ieri nu numai promisiuni privind cooperarea în vederea combaterii crizei financiare, dar şi un număr de acorduri, inclusiv unul pentru protejarea drepturilor de autor - una dintre principalele îngrijorări ale UE. În vreme ce SUA au acuzat zilele trecute Beijingul de „manipulare a monedei“, oficialii europeni au subliniat că sunt mai degrabă interesaţi de creşterea consumului domestic în China. Premierul chinez ar fi asigurat însă, potrivit „Financial Times“, că va „îmbunătăţi“, în acest sens, planul de stimulare fiscală în valoare de aproape 600 de miliarde de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News