China se va implica pentru ca pacea, stabilitatea și dezvoltarea din Orientul Mijlociu să fie asigurate. Ce vrea să facă Xi Jinping în Arabia Saudită

Sursa: Dreamstime.com

Xi Jinping a declarat că țara sa se va implica pentru ca pacea, stabilitatea și dezvoltarea din Orientul Mijlociu să fie asigurate. Liderul de la Biejing a vorbit cu prințul moștenitor și premierul Mohammed bin Salman Al Saud privind relația dintre cele două state.

Xi Jinping a purtat o discuție telefonică cu prințul moștenitor al Arabiei Sudite Mohammed bin Salman Al Saud. Cei doi oficiași au discutat despre construirea unei comunități chineze în Arabia Saudită. Liderul chinez l-a asigurat pe prințul moștenitor că țara sa se va implica pentru ca pacea, stabilitatea și dezvoltarea Orientului Mijlociu să fie asigurate. Discuția vine la puțin timp de când China s-a implicat să medieze conflictul dintre Arabia Saudită și Iran.

Cele două state din Orientul Mijlociu au decis, la începutul acestui luni, să restabilească relațiile diplomatice, dar și să redeschidă ambasadele și misiunile diplomatice în maxim două luni. Președintele Xi Jinping a transmis lui Mohammed bin Salmna că detensionarea relațiilor dintre cele două țări arabe arată că toate conflictele pot fi rezolvate prin dialog și consultare. Liderul de la Beijing a subliniat că trebuie să se țină cont de tendința vremurilor și de interesele amebelor țări.

Prințul moștenitor Mohammed bin Salman Al Saud, mulțumiri pentru Xi Jinping

Prințul moștenitor i-a mulțumit președintelui chinez pentru sprijinul acordat de Beijing în procesul de îmbunătățire a relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran. Mohammed bin Salman a mai adăugat că implicarea lui Xi Jinping a arătat cât de important este rolul jucat de China în ceea ce privește afacerile regionale și internațional. De asemenea, prințul moștenitor a subliniat că Beijingul este un partener important al țarii sale. Arabia Saudită a acordat, în ultima perioadă, o mare atenție dezvoltării relațiilor cu China.

În același timp, Xi Jinping a spus că relațiile bilaterale dintre China și Arabia Saudită au ajuns la cel mai bun nivel din istorie. În plus, Beijingul este gata să colaboreze pentru a pune în aplicare lucrurile stabilete în timpul vizitei liderului chinez din luna decembrie a anului trecut. Este vorba de primului summit China-Statele Arabe și summitului Consiliului de Cooperare China-Țările Golfului. În urma acestor întâlniri s-a stabilit ca parteneriatul strategic să sufere o amplă dezvoltare, potrivit Dantomozei.ro.