Evenimentul Zilei > International > China, Rusia și criza de scepticism a Occidentului
China, Rusia și criza de scepticism a Occidentului

China, Rusia și criza de scepticism a Occidentului

Analogiile istorice sunt adesea facile și mă simt jenat când aud analiști asemuind războiul din Ucraina cu reacția șovăielnică a Vestului la al doilea război mondial și la Munchen [conciliatorismul față de Hitler - n.trad.]. Și totuși, privind eforturile militare ezitante ale Vestului - cu SUA, Regatul Unit, Polonia și statele baltice în frunte, Germania și Franța codașe, iar restul Europei undeva la mijloc - pot sesiza măcar o rimă.

Tema care îmi vine în minte e „neîncrederea” [în original, „disbelief” – refuzul de a accepta o realitate; implică și o nuanță de autoamăgire – n.trad.] – un scepticism larg răspândit cu privire la gravitatea pericolului cu care ne confruntăm, care duce la o conducere inconsecventă. Este rezultatul deceniilor de dogmă globalistă post-război rece, care a subminat abilitatea Occidentului de a conștientiza ostilitatea și de a lupta pentru ce prețuiește. 

Acest scepticism colectiv e lucrul exploatat de Vladimir Putin și Xi Jinping. Rusia, ba chiar și China, nici nu se apropie de resursele Vestului, măsurate în funcție de PIB, comparativ cu bogăția colectivă totală a Occidentului. Economia Rusiei e numai cât două cincimi din cea a Germaniei. Moscova reprezintă o amenințare economică pentru Germania doar din cauza vulnerabilității pe care însuși Berlinul și-a creat-o, rezultatul celor trei decenii de politică eronată care a încurajat dependența Europei de energia rusească. Rusia reprezintă o problemă pentru Europa în sfera militară – din nou, un rezultat al politicii occidentale. Modernizarea arsenalului nuclear al Rusiei și investițiile selective ale lui Putin în modernizarea generală a armatei au fost acompaniate de dezarmarea necontenită a Europei după războiul rece. Aceasta e cauza fundamentală a slăbiciunii militare a Vestului. 

Scepticismul colectiv al Europei e observabil prin intermediul diverselor pretexte justificative, cum ar fi acela că SUA ar fi cumva responsabile de invazia Rusiei din Ucraina, pe motiv că, așa cum insistă și propaganda rusă, America plănuia de la bun început să coopteze Ucraina în NATO. Scepticismul Europei poate fi sesizat și în explicațiile cvasi-istorice ale crizei, pentru că, spun unii, în definitiv Ucraina a fost dintotdeauna parte a Rusiei ori măcar a sferei de influență ruse. Confuzia Europei iese la iveală și prin intermediul unui prost deghizat dispreț pentru „est-europeni”, manifestat în multe editoriale ale ziarelor vest-europene. 

Acest moment de incertitudine spune mai mult despre Occident decât despre război, despre natura statului ucrainean, despre măsura în care pericolul nuclear rusesc este real și, mai presus de toate, despre aparenta noastră lipsă de încredere că Ucraina e capabilă să înfrângă Rusia. Această îndoială de sine colectivă a Occidentului constituie principalul motiv pentru care nu am reușit să conștientizăm că discursul lui Putin de la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007 a echivalat cu o declarație de război la adresa Vestului. Ceea ce s-a petrecut în Georgia în 2008, în Ucraina în 2014, în Siria în 2015 și din nou în Ucraina în 2022 au fost o serie de campanii dinamice ale acelui război declarat în 2007. 

Unii analiști continuă să aprecieze că în cel mai bun caz vorbim de un război hibrid care poate fi izolat și îngrădit și care n-ar trebui să interfereze cu relațiile uzuale cu Rusia. Din cauza refuzului nostru colectiv de a conștientiza noua realitate creată de Putin în Europa nu i-au vorbit până acum liderii occidentali propriei populații despre nevoia convertirii economiei la producția de război. Din contră, ajutorul militar pe care-l trimitem Ucrainei ne împuținează stocurile existente, iar deciziile de investiție nu asigură producția complementară imperativă în vreme de război. 

Democrațiile sunt astăzi în dezavantaj în raport cu axa totalitară sino-rusă, iar acest lucru nu din cauză vă Vestului i-ar lipsi banii ori resursele materiale necesare pentru a o înfrunta și a o învinge. Mai degrabă, foarte similar cu finalul anilor ’30, Occidentul nu crede că pericolul e real. 

Istoric vorbind, democrațiile au fost imbatabile atunci când s-au unit în jurul unui obiectiv comun. 

Până când scepticismul Vestului nu va fi substituit de o hotărâre de a opune rezistență, dictatorii rus și chinez vor continua să aplice presiune, plănuind atacuri de anvergură și visând la noi victorii, notează wsj.com. 

Articol de Andrew A. Michta (decan al College of International and Security Studies din cadrul George C. Marshall European Center for Security Studies, Garmisch, Germania) 

(Traducere Rador)