China a început să oprească proiectele de instalare și întreținere a cablurilor submarine de internet prin Marea Chinei de Sud, în timp ce Beijingul încearcă să exercite mai mult control asupra infrastructurii care transmite date din întreaga lume.
Întârzierile mari de aprobare și cerințele mai stricte ale Chinei, inclusiv permisele pentru lucrările efectuate în afara apelor teritoriale recunoscute la nivel internațional, au împins companiile să proiecteze rute care să evite Marea Chinei de Sud, potrivit mai multor surse din cadrul industriei.
Un cablu în construcție numit SJC2, care va conecta Japonia la Singapore, precum și Taiwan și Hong Kong, a fost amânat cu mai mult de un an din cauza obiecțiilor chinezești și a problemelor de lungă durată legate de autorizații, potrivit a doi directori din industrie.
China a întârziat mai multe luni obținerea aprobării pentru prospectarea respectivului cablu - deținut de un consorțiu care include China Mobile, Chunghwa Telecom și Meta - în apele sale teritoriale din jurul Hong Kong-ului. Autoritățile au invocat îngrijorarea că antreprenorul ar putea efectua spionaj sau ar putea instala echipamente străine, potrivit unei persoane direct implicate în proiect, care a solicitat anonimatul.
Care sunt interesele Chinei
„China încearcă să exercite mai mult control asupra activităților submarine din regiunea sa, în parte pentru a împiedica instalarea sistemelor de supraveghere americane în cadrul cablurilor submarine”, a declarat Bryan Clark, fost ofițer submarin american și înalt oficial al Marinei.
„De asemenea, guvernul chinez dorește să știe exact unde este instalată infrastructura civilă submarină în scopuri de cartografiere”, a adăugat Clark, care în prezent lucrează la think-tank-ul Hudson Institute.
Tensiunile legate de cine deține, construiește și gestionează cablurile de fibră optică care trimit traficul de internet în întreaga lume au crescut brusc din 2020, când guvernul SUA a început să blocheze implicarea Chinei în proiectele consorțiilor internaționale.
Washingtonul a refuzat, de asemenea, cablurile submarine care leagă SUA de China continentală și Hong Kong.
Conform legislației internaționale, statele sau companiile care instalează și întrețin cabluri de internet au nevoie de autorizații guvernamentale pentru a avea acces la fundul mării în limita a 12 mile marine de la teritoriul unei țări. Însă, de obicei, nu este necesară o autorizație în apele situate între 12 mile marine și 200 de mile marine de la țărm, cunoscute sub numele de „zona economică exclusivă” a unui stat.
Autoritățile chineze au făcut ca procesul de obținere a permiselor în zona de 12 mile să fie lung și oneros, potrivit a trei directori din industrie care cunosc bine situația.
China se numără, de asemenea, printre puținele țări din Asia care au început să solicite autorizații pentru instalarea de cabluri în apele teritoriale revendicate dincolo de cele 12 mile, ceea ce contravine în mod evident dreptului maritim internațional, potrivit directorilor de la două mari companii de cabluri submarine din Europa și a doi avocați care lucrează cu companii din regiune, potrivit Financial Times.