Forţele aeriene chineze au publicat la sfârşitul săptămânii trecute o înregistrare video cu bombardiere H-6, capabile să transporte încărcătură nucleară, simulând un atac împotriva ceea ce pare a fi baza Andersen a US Air Force din insula Guam.
Imaginile au fost postate sâmbătă pe contul Weibo al forțelor aeriene chineze, în timp ce Forţele aeriene chineze efectuau, pentru a doua zi, exerciţii în apropiere de strâmtoarea Taiwan, ca reacţie la vizita unui înalt responsabil al Departamentului SUA la Taipei.
În Guam sunt amplasate instalaţii şi facilităţi militare majore ale SUA, inclusiv o bază aeriană, cu rol-cheie pentru a răspunde la orice conflict în regiunea Asia-Pacific.
Filmul de două minute şi 15 secunde al Forţelor aeriene chineze, având un fundal muzical solemn şi dramatic demn de un blockbuster hollywoodian, arată bombardiere de tipul H-6 care decolează de la o bază situată în deşert. Videoclipul se intitulează ‘Zeul războiului H-6K merge la atac!’, scrie Reuters, citat de Agerpres.
La jumătatea zborului, un pilot apasă un buton şi lansează o rachetă pe o pistă de pe un litoral care nu este numit. O imagine din satelit a pistei arată exact ca amplasarea bazei Andersen, chiar dacă nu este numită.
‘Suntem apărătorii securităţii aeriene a patriei. Avem misiunea şi capacitatea de a apăra întotdeauna securitatea cerului patriei’, subliniază Forţele aeriene ale Armatei de Eliberare a Poporului ( People’s Liberation Army Air Force/PLAAF/) într-o scurtă descriere a videoclipului, potrivit stirileprotv.ro.
Avioane H-6 au fost implicate în mai multe zboruri chineze în jurul şi în apropiere de Taiwan, potrivit Forţelor aeriene taiwaneze, inclusiv săptămâna trecută.
Aparatele H-6K reprezintă cel mai recent model de bombardiere chineze, construite pe baza vechiului bombardier bimotor sovietic Tu-16, datând din anii 1950.