Datele pe care ni le oferă Michael Snyder în TheMostImportantNews.com sunt edificatoare. „Chinezii își doresc foarte mult resursele africane, dar, în cele din urmă, ceea ce își doresc este Africa însăși. În loc să cucerească Africa folosind forța militară, China se folosește, în schimb, de economie. Astăzi, mai mult de 10.000 de firme deținute de chinezi operează în Africa și practic chinezii construiesc toate drumurile principale, podurile, căile ferate și zgârie-nori. Drept urmare, mai toate națiunile africane sunt profund îndatorate Chinei în acest moment”.

Mulți analiști cred că strategia Beijingului în Africa face parte din jocul planetar de go al chinezilor. Mai precis, că se încearcă „înconjurarea” unor zone prin investiții masive, în speranța că acestea vor intra sub influența Chinei, inclusiv din punct de vedere politic, și vor ceda controlul asupra resurselor. Din câte se pare, e, însă, doar un aspect al problemei. Michael Snyder spune că jocul final e pe cât de  complex, pe atât de periculos- transformarea Africii „într-un continent chinez”. Într-adevăr, Beijingul are cu ce. Spre deosebire de colonialismul european de pe timpuri, chinezii au forța demografică de a implanta un număr apreciabil de coloniști pe continentul african. Și chiar asta face. „În momentul de față, aproximativ două milioane de cetățeni chinezi trăiesc deja în Africa, iar acest număr crește constant cu fiecare lună care trece”, susține Michael Snyder.

E greu, de altfel, în zilele noastre să găsești un proiect de dezvoltare important care să nu fie gestionat de chinezi. E de ajuns să fii atent ce se întâmplă în capitala Kenyei, Nairobi.

La marginea orașului, un mic semn indică accesul pe „Beijing Road”. La mică distanță se află un ansamblu rezidențial numit „Great Wall Apartments” care arată exact la fel cu noile locuințe din orașele chinezești.

În marea lor majoritate, „orașele” pe care le construiesc chinezii sunt cunoscute sub numele de „zone economice speciale”. În fapt, sunt enorme orașe chinezești care se susțin prin forțe proprii. Un alt oraș de același fel a fost ridicat lângă Lagos, în Nigeria. Aici, dezvoltatorii chinezi au construit o „zonă economică specială” închisă – practic un oraș separat, cu reguli separate, concepute pentru a atrage investitorii. E același  model pe care chinezii l-au folosit la ei acasă în ultimii 30 de ani. O strategie de mare succes, dacă ne gândim că Shenzhen, care a devenit o zonă economică specială în anii ’80, s-a transformat dintr- un orășel cu 20.000 de locuitori într-o metropolă în care astăzi locuiesc 15 milioane de oameni. De aceste „zone economice speciale” profită, firesc, în primul rând chinezii. Sunt fabrici chinezești, conduse de manageri chinezi, care supraveghează lucrători chinezi, care muncesc pe echipamente aduse din China. Dimensiunea unora dintre aceste proiecte este absolut uluitoare. Orașul de coastă Bagamoyo din Tanzania, fostă capitală a coloniei germane din Africa de Est, este cel mai bun exemplu. Dacă se va finaliza, proiectul chinezilor, orășelul care are avea în 2011 doar 82 000 de locuitori va deveni cel mai mare port din Africa. După ani de întârziere, guvernul tanzanian susține acum că negocierile cu China Merchants Holdings International sunt pe ultima sută de metri. Proiectul este, într-adevăr, impresionant. Laguna va fi dragată, pentru a permite accesul  vaselor mari de marfă care vor forma o coadă de mulți kilometri până la Oceanul Indian. În ceea ce privește zona economică specială, planul inițial cuprinde construirea de fabrici într-o zonă industrială închisă, dar și blocuri de apartamente pentru muncitorii  care vor veni să lucreze, aproximativ 75.000 de oameni. Se vorbește chiar și despre un aeroport internațional. Mulți dintre săteni au acceptat deja compensații pentru pierderea caselor. Nu se știe câți își vor găsi un loc de muncă în noul port. Mărfurile vor fi aduse din China și tot de acolo vor veni probabil și mulți dintre angajați. Nu numai manageri și specialiști, ci și muncitorii obișnuiți.

Proiectele chinezești nu se limitează, însă, la aceste „zone economice speciale”. În Etiopia, capitala Addis Abeba devine devine literalmente „orașul pe care China l-a construit”, deși prima atestare documentară datează de la jumătatea secolului al XV-lea. Astăzi, însă, orașul e plin de drumuri asfaltate de chinezi, macarale chinezești brăzdează orizontul, iar mașinile de cusut chinezești din parcurile industriale deținute de China țin orașul pe linia de plutire din punct de vedere economic. Aeroportul a fost modernizat tot de China, iar trenurile moderne care aduc navetiștii în oraș sunt tot chinezești.

Ocupat cu lupta pentru drepturile omului, remușcările pentru trecutul colonial și alte bazaconii, occidentul asistă impasibil la un proces fără precedent în istorie- preluarea unui întreg continent.

Influența chineză nu se reduce la infrastructură și afaceri. În orașele africane, puteți găsi ziarul China Daily și să urmăriți știrile  CCTV, televiziunea de propagandă în limba engleză a guvernului de la Beijing. Unele orașe au școli de limbi chineze, iar studenții africani primesc burse pentru a merge la studii în China. Unii spun că investițiile chinezești au scos milioane de africani din sărăcie. Și chiar așa este. China este acum cel mai mare partener comercial al țărilor africane, comerțul bilateral ajungând la peste 200 de miliarde de dolari pe an. Valoarea afacerilor chinezești din zonă se ridică la peste 2 mii de miliarde de dolari, iar investițiile la 300 de miliarde de dolari până în prezent.  Ca să vă faceți o idee, în ceea ce privește contractele în construcții ale firmelor chinezești, Africa este mai importantă decât Asia. Beijingul  a anunțat recent înființarea unui fond de dezvoltare a infrastructurii Belt and Road în Africa în valoare de 1 miliard de dolari.

Există, însă, și o parte goală a paharului. Deocamdată relațiile dintre chinezi și africani sunt în luna de miere. Va veni, însă, cât de curând, și ziua în care chinezii vor vrea să-și recupereze banii… cu dobândă. Iar semnele nu sunt de bun augur. Guvernele africane s-au îndatorat serios pentru a-și permite toată această infrastructură, iar multe dintre ele sunt deja în situații dificile. Calea Ferată care unește Addis Ababa de Djibouti a sfârșit prin a costa Etiopia aproape un sfert din bugetul său total pentru 2016, Nigeria a trebuit să renegocieze o afacere cu un contractant chinez pentru că nu a reușit să-l plătească, În Kenya, calea ferată de la Mombasa la Nairobi a trecut deja de patru ori peste bugetul estimat, ajungând să coste țara aproximativ 6% din PIB-ul său. Există, de altfel, zvonuri despre discuțiile dintre guvernul din Zambia și China privind predarea companiei naționale de electricitate din țară, ZESCO, către chinezi. Din câte se pare, e vorba  despre incapacitatea acestei țări africane de a-și îndeplini promisiunile de rambursare a împrumutului contractat. Există, de asemenea, temeri că aeroportul principal din Lusaka ar putea fi următoarea țintă a chinezilor. Michael Snyder crede că Beijingul va aplica aceeași strategie în țară după țară, până când cineva îl va opri… dacă mai are cine.

Mie toată povestea îmi amintește de privatizările românești din perioada aderării la Uniunea Europeană. Până la urmă, când vine vorba de bani, naivitatea se plătește întotdeauna.

Te-ar putea interesa și: