China afirmă că Regatul Unit e un „vasal” al Statelor Unite care amenință să afecteze relațiile acestuia cu Beijingul

China afirmă că Regatul Unit e un „vasal” al Statelor Unite  care amenință să afecteze relațiile acestuia cu BeijingulChina .Sursa foto: Pixabay

China a ripostat batjocoritor la declarațiile lui Rishi Sunak, potrivit cărora Beijingul “ar reprezenta o amenințare la adresa securității mondiale”, ea afirmând că “Marea Britanie este un vasal” al Statelor Unite și avertizând că relațiile sale cu Londra vor fi “afectate” pe termen lung.

“Afirmațiile părții britanice nu fac decât să repete papagalicește cuvintele altora și reprezintă jigniri răuvoitoare, care nu țin cont de realitate. China se opune cu fermitate și condamnă cu tărie demersul”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Zheng Zeguang, ambasadorul Chinei în Marea Britanie.

“Cerem părții britanice să nu mai profereze insulte la adresa Chinei și să evite slăbirea în continuare a relațiilor Chinei cu Regatul Unit“, subliniază declarația.

Cu ocazia unei conferințe de presă de la sfârșitul reuniunii Grupului celor Șapte (G-7), Sunak a spus că China reprezintă un pericol la adresa securității mondiale și că Marea Britanie sprijină “reducerea riscurilor” – o expresie folosită în declarația Grupului celor Șapte de sâmbătă, potrivit independent.co.uk.

“China reprezintă cel mai mare pericol din epoca noastră la adresa securității și prosperității mondiale, chinezii devin tot mai autoritari în țara lor și tot mai aroganți în străinătate“, a avertizat el. “Problema care se pune este scăderea riscurilor, și nu întreruperea legăturilor”.

Explicându-și declarația, el a spus: “Vom colabora pentru ca G-7 și alte state să se asigure că vom reduce propriile riscurs, precum și vulnerabilitatea rețelelor de aprovizionare primite din partea Chinei, vom lua măsurile necesare pentru a ne proteja în fața unor investitori ostile, și o vom face astfel încât să nu ne provocăm reciproc probleme”.

Ambasada chineză a cerut guvernului britanic „să nu ma joace mereu după cum îi cântă SUA, să nu mai agite spiritele în lume și să nu mai dea prilejul unor dispute și confruntări”.

China l-a convocat și pe ambasadorul japonez, pentru a-și exprima protestul față de declarațiile comune menite, ”să obstrucționeze și să atace China”.

China critică și Japonia

Adjunctul ministrului de externe al Chinei, Sun Weidong, a spus că Japonia a colaborat cu celelalte țări prezente la reuniune G-7 într-o serie de activități vizând un” amestec grosolan în afacerile interne ale Chinei, încălcându-se principiile de bază ale legislație internaționalei și spiritul celor patru documente politice semnate între China și Japonia, el făcând astfel referire la Declarația Comună dintre China și Japonia, survenită în 1972.

El a mai spus că China este ”extrem de nemulțumită și se opune cu fermitate activităților Japoniei de la Hiroshima”, unde s-a ținut reuniunea la vârf a Grupului celor Șapte și a altor lideri mondiali.

„Japonia trebuie să-și modifice înțelegerea manifestată față de China, să întărească autonomia strategică, să adere la principiile celor patru documente politice îcgheiate întrr China și Japonia și să promoveze în mod real dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale printr-o atitudine constructivă”, a mai spus el.

Șefii de stat ai celor mai avansate economii din lume au dat publicității o condamnare fermă a Chinei, declarându-se îngrijorați de creșterea tensiunilor dintre Marea Chinei de Est și de Sdt, precum și față de situația drepturilor omului din China, inclusiv ale celor din Tibet și din provincia Xinjiang.

Ei i-au cerut totodată Chinei să găsească o soluționare pașnică a conflictului din Strâmtoarea Taiwanului și să convingă Rusia să-și retragă trupele din Ucraina. (Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News