Printre cei care conduc destinele planetei există, din păcate, oameni a căror sete de putere este atât de mare, încât nu pot fi opriți din acțiunile lor decât dacă li se dă peste degete. Din păcate pentru întreaga lume, din această categorie extrem de periculoasă pare să facă și președintele chinez Xi Jinping.
Considerând, probabil, că nu mai are nimic de pierdut după încordarea fără precedent a relațiilor cu Statele Unite, Xi Jinping a renunțat cu totul la mănuși. Nici măcar nu mai încearcă să salveze aparențele.
Iată ce scrie Michael Rubin pe site-ul nationalinterest.org! „Președintele Xi Jinping a mers mai departe cu planurile sale de a elimina statutul separat pe care îl avea Hong Kong-ul și de a impune în loc primatul guvernului comunist chinez pe fostul teritoriu britanic. Acțiunea lui Xi evidențiază necinstea fundamentală a Chinei și ar trebui să le ridice tuturor statelor rezerve cu privire la încrederea cu care privesc acordurile cu Republica Populară Chineză. Mai ales că în privința Hong Kong-ului nu a fost vorba de un simplu acord politic, ci de un tratat formal sino-britanic ratificat de ambele guverne și în care ambele părți au fost de acord să permită Hong Kong să se guverneze timp de 50 de ani pe baza așa-numitei politici „One China, Two Systems”, scrie Rubin.
Chiar mai grav este, însă, faptul că Hong Kong-ul pare să fie deschis Cutia Pandorei. „Ușurința cu care Xi a preluat Hong Kong-ul și lipsa unei reacții internaționale semnificative ar putea să fi stârnit apetitul liderului chinez. Republica Populară Chineză revendică de mult timp Taiwanul ca parte integrantă a Chinei.(...) Taiwanezii nu doresc, însă, să împărtășească soarta tibetanilor, a uigurilor sau a locuitorilor din Hong Kong”.
Nu e vorba. însă, numai de Taiwan, ci și de acțiuni provocatoare la adresa unei puteri nucleare. Iar consecințele ar putea fi cumplite.
„O ciocnire China-India ar fi marea greșeală a lui Xi Jinping. China ar putea crede că intimidarea și felul în care se angajează în Marea Chinei de Sud îi vor permite să acționeze fără consecințe împotriva Indiei. Asta ar fi o eroare tragică”, avertizează Michael Rubin.
Relațiile dintre China și India sunt destul de proaste de decenii.„Guvernul comunist din China a inițiat o serie de provocări la frontiera cu India după ce guvernul indian a acordat azil politic Dalai Lama în 1959. La 20 octombrie 1962, forțele chineze au lansat atacuri simultane de-a lungul liniei McMahon, o demarcație între Tibet și India, înaintată de britanicii la Conferința Simla din 1914. Forțele chineze au avut mare succes și militarii indieni au fost siliți să-și reconsidere fundamental pozițiile și strategia.
China a atacat și Ladakh-ul în 1962. În timp ce mass-media occidentală spune adesea că disputa din Kashmir opune India și Pakistanul, China controlează totuși 17% din acest teritoriu. E vorba de o suprafață de aproximativ două ori mai mare decât Massachusetts”, scrie Michael Rubin.
Divergențele dintre cele două state au revenit recent în actualitate.
„În ultimele săptămâni au existat cel puțin patru "incidente" pe linia de demarcație dintre India și China. Deși în 2019 au existat aproape 500 de incidente în estul Ladakh, tensiunile sunt la o scară mai mare. De asemenea, par mai bine coordonate. Armata de Eliberare a Poporului Chinez și-a consolidat pozițiile în Valea Galwan și Demochok în Ladakh.
Locotenent-generalul (în retragere) Deependra Singh Hooda, fostul comandant al Armatei de Nord din India, a scris pe 24 mai 2020 că decizia și direcția celor mai recente agresiuni ale Chinei sunt opera Beijingului și nu a comandanților locali. China pare supărată că India își dezvoltă drumurile și capacitățile logistice în regiune”.
Dacă își închipuie, însă, că lucrurile vor merge la fel de ușor ca în 1962, conducerea de la Beijing se înșală amarnic. Cel puțin asta e părerea lui Michael Rubin. „India este astăzi în ascensiune. Nu se confruntă cu coșmarul demografic prin care trece China ca urmare a deceniilor în care a aplicat politica unui singur copil de familie.
Mai mult, armata convențională a Indiei a avansat substanțial în ultima jumătate de secol și, din 1974, țara a deveniy o putere nucleară.
În ciuda tuturor deficiențelor interne ale Indiei, a birocrației și protecționismului, economia sa este într-o formă mult mai bună decât în urmă cu jumătate de secol.
Lumea s-a schimbat și ea. Când China a invadat inițial teritoriul indian, președintele John F. Kennedy a oferit câteva arme, dar era cam târziu. Mai mult, neutralitatea oficială a SUA i-a încurajat probabil pe liderii indieni să se îndrepte și mai mult spre Uniunea Sovietică. Astăzi, însă, credința într-un parteneriat puternic SUA-India este împărtășită deopotrivă de democrați și republicani”.
Cu alte cuvinte, India s-ar putea dovedi o nucă mult prea tare pentru chinezi. Dacă nu cumva degradarea relațiilor cu axeastă țară ar putea fi chiar momentul în care politica de forță a Beijingului începe să primeacă riposta cuvenită.