China a încheiat operațiunea „seduceți Europa”. Europa i-a arătat ceafa

China a încheiat operațiunea „seduceți Europa”. Europa i-a arătat ceafa Ministrul de Externe al Chinei a avut un mnesaj ironic. Sursa foto: Arhiva EvZ

Turneul ministerial chinez în Europa s-a dovedit un fiasco. Reîntors la Beijing, glacialul ministru de Externe Wang Yi probabil că nu și-a putut prezenta deplasarea pe vechiul continent ca un succes, în fața președintelui Xi Jinping.

Italia s-a angajat, în 2019, să participe la marele proiect de schimb economic chinezesc al „drumurilor mătăsii”. Drept urmare, Italia a fost prima țară europeană vizitată de Wang Yi, după izbucnirea pandemiei Covid-19.

În prezența ministrului italian al afacerilor Externe, Luigi Di Maio, a fost semnat un acord privind furnizarea de gaze naturale de către China, un altul privind exportul de produse alimentare de către Italia.

Dar Giuseppe Conte, președintele Consiliului de Miniștri italian, nu l-a primit pe Wang Yi. S-a mulțumit doar să-i vorbească la telefon.

Ne puteți urmări și pe Google News

În paralel, Nathan Loow, un student  din Hong Kong, acum refugiat în Marea Britanie, a călătorit la Roma pentru a evidenția, în timpul unei conferințe de presă, totalitarismul regimului chinez și pentru a-i înmâna o scrisoare în legătură cu acest subiect lui Giuseppe Conte.

În cadrul celei de-a doua etape a turneului lui Wang Yi, în Olanda, mai mulți manifestanți - inclusiv exilații uiguri - au scandat „Wang Yi, du-te acasă”.

Iar când Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului l-a invitat pe ministrul chinez să vină și să vorbească despre drepturile omului în țara sa, Wang Yi a refuzat, văzând invitația ca pe o provocare evidentă.

Dar Mark Rutte, șeful guvernului olandez, a vorbit pe larg cu privire la problemele legate de Hong Kong și despre comunitatea uigură, în cadrul unei coferințe de presă comună.

Probleme abordate și de Stef Blok, ministrul olandez al afacerilor Externe, în timpul unei discuții cu Wang Yi la castelul Duivenvoorde, dedicate în mare parte schimburilor economice.

Aproape jumătate din navele de marfă chineze care se îndreaptă către Europa acostează la Rotterdam și presa de la Beijing subliniază:  „Consolidarea relațiilor China-Olanda va contribui la menținerea sistemului comercial internațional și a stabilității în lume”.