Fost campion naţional la iahting, actualul edil al Sectorului 1 a participat la jocurile din URSS mulţumită boicotului iniţiat de Occident.

Despre Andrei Chiliman, cei mai mulţi ştiu doar că este primarul Sectorului 1 al Capitalei. Alţii mai ştiu că se numără printre cei mai bogaţi edili pe care i-a avut vreodată Bucureştiul. „Defect“ de familie, ar completa apropiaţii săi, pentru că Andrei Chiliman provine dintr-o familie bogată de burghezi intelectuali, iar retrocedările şi moştenirile au căzut ca o avalanşă asupra sa. Puţini sunt însă cei care cunosc faptul că conducătorul Sectorului 1 are o dragoste ascunsă, iahtingul. Cu pasiunea sa, Chiliman a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, unde a ieşit pe locul 11 la o probă pe care a descoperit-o chiar acolo. Participarea la cel mai important eveniment sportiv al planetei constituie pentru primarul bucureştean una dintre cele mai frumoase şi mai dragi amintiri.

„RM“, de la România Mare

EVZ a stat de vorbă cu fostul sportiv Andrei Chiliman. Pentru a-l intervieva însă pe acesta, am fost nevoiţi să ajungem mai întâi la primarul Andrei Chiliman. Telefoane, promisiuni şi, în cele din urmă, o audienţă contracronometru la ora stabilită.

Odată stârnit, atunci când vine vorba de iahting, Chiliman nu se mai opreşte din povestit. Nu mai bagă în seamă nici măcar întrebările reporterului şi nici insistenţa consilierului care îi arată în permanenţă ceasul. „Povestea prezenţei mele la Olimpiada din 1980 a început cu mult timp înainte“, mărturiseşte Chiliman. Fostul sportiv explică prin gesturi largi cum stă treaba cu iahtingul şi pronunţă termeni absolut necunoscuţi unui neavizat.

În ochi i se citeşte pasiunea fără margini pentru acest sport, cu ajutorul căruia a persiflat involuntar regimul comunist, concurând până în anii ’70, în regatele internaţionale, cu o velă sub însemnele „RM“, adică România Mare! Până s-au prins autorităţile!

„Boicotul a fost norocul meu“

Andrei Chiliman datorează prezenţa la Olimpiada de vară din 1980 Occidentului, care a boicotat competiţia găzduită de URSS. Supărat pe ruşi că au invadat Afganistanul, Vestul, încurajat de SUA, nu şi-a lăsat sportivii la Moscova. Acolo unde, de altfel, comuniştii au transformat totul într-o mascaradă. Povestea Nadiei Comăneci, furată ca-n codru pentru ca aurul să ajungă la o rusoaică, e de notorietate.

În condiţiile boicotului iniţiat de blocul democratic de atunci, Kremlinul a ordonat principalilor săi aliaţi să suplimenteze delegaţiile pentru Olimpiadă.

„Câştigasem toate concursurile de selecţie. Degeaba, însă. Aveam deja 33 de ani, iar limita de vârstă pentru a participa era de 27 de ani. Boicotul a fost norocul meu“, povesteşte Andrei Chiliman. Colac peste pupăză, primarul- sportiv a fost pus să concureze la o clasă de care auzise doar din cărţi, „Tornado“. „În ţară nu exista nicio ambarcaţiune din clasa Tornado. M-am apucat să citesc şi să mă informez despre o barcă pe care aveam să o văd doar la Olimpiadă“, spune Chiliman.

„Am ajuns la Moscova pe 9 iulie 1980 şi urma să concurăm 12 zile mai târziu. Cum concursurile de iahting se ţineau la Tallinn (capitala Estoniei), am mai pierdut alte două zile pe drum“, îşi aminteşte Andrei Chiliman. Sejurul în Estonia (pe atunci provincie sovietică) a fost unul de neuitat pentru delegaţia navigatorilor români.

„Veneam dintr-o ţară comunistă, dar «grija» ruşilor era stresantă până şi pentru noi. Ca să intri în campus, trebuia să treci prin trei porţi de control, apoi erau alte două până la cameră. Pe holuri patrulau în permanenţă paznici. Se făceau că nu înţeleg limba română, dar atunci când mai spuneam o glumă sau înjuram îi surprindeam râzând“, povesteşte Chiliman.

Actualul edil al Capitalei nu le-a putut uita nici pe cameristele care munceau în campus: „Erau nişte «băieţi» care mânuiau, probabil, mai bine kalaşnikovul decât aspiratorul“.

Printre crucişătoare şi submarine nucleare

Drumul până la traseu şi traseul însuşi erau delimitate la milimetru în portul militar al oraşului Tallinn în 1980. Orice abatere de la reguli putea duce la excluderea din competiţie şi chiar la accidente. „Îmi amintesc că, o dată, am părăsit traseul, iar organizatorii au înnebunit. M-au certat şi mi-au spus că nu vor mai răspunde de securitatea mea“, spune Chiliman, care a rămas impresionat de navele de război printre care s-a antrenat şi a concurat: „Un adevărat spectacol era atunci când dintr-o navă uriaşă coborau, cu motoarele pornite, şalupe cu militari înarmaţi până în dinţi şi mascaţi. Aceştia îi conduceau la mal pe concurenţii traşi la sorţi pentru controlul antidoping“, îşi aminteşte edilul.

Mâncare adusă din Finlanda

Andrei Chiliman îşi aminteşte cu plăcere de condiţiile de care se bucurau sportivii la Olimpiadă.

„În ziua deschiderii oficiale a Jocurilor, ne-au pus pe masă, printre altele, boluri cu icre negre şi de Manciuria. Erau cu kilogramele! Unii dintre sportivi au mâncat până li s-a făcut rău. Mâncarea era adusă zilnic, la bordul unui vaporaş, din Finlanda“, povesteşte Chiliman. Sportivii nu duceau lipsă nici de fructe exotice. „În restaurant, ruşii puseseră o cracă dintr-un bananier, plină de fructe. Într-o seară, un sportiv a încercat să înşele vigilenţa supraveghetorilor, a luat craca în spinare şi a dus-o în cameră. Ruşii s-au dat peste cap, iar a doua zi altă cracă, la fel de plină cu banane, îi luase locul celei furate“, zice Chiliman. Urmăriţi de Volgă

Dependenţi de starea vremii, concurenţii de la iahting erau toată ziua cu ochii pe prognoze. „Pentru prima oară în viaţa mea vedeam prognoze meteo care se adevereau în proporţie de 90 la sută. Pentru acei ani, era de-a dreptul incredibil. Nimeni nu dădea atât de corect datele despre starea vremii ca ruşii“, spune Chiliman.

O plimbare prin Tallinn era o adevărată aventură, povesteşte edilul Sectorului 1. „Dacă porneai pe jos, un autoturism Volga trăgea imediat lângă tine şi erai întrebat de cei din maşină dacă nu vrei să mergi cu maşina. Dacă refuzai, Volga rămânea în spatele tău tot drumul, pentru a te supraveghea“. INEDIT Catarg adus prin poştă din Anglia Andrei Chiliman a pus la punct, alături de alţi coechipieri de la clubul Ştiinţa Bucureşti, o ambarcaţiune cu care a revoluţionat iahtingul românesc. Pentru a-şi duce la îndeplinire visul, actualul edil a modificat bărcile produse la Reghin şi a comandat prin poştă, tocmai din Anglia, un catarg! „Un unchi de-al meu, din Franţa, l-a plătit. Am luat catargul şi l-am dus la Ghimbav, unde l-am demontat. Am văzut cum e făcut, după care am dat fuga la Slatina, la fabrica de aluminiu. Am profitat că tocmai se trăgea o şarjă militară şi am turnat şi noi catargul“, povesteşte Chiliman. MUNCĂ VOLUNTARĂ

„N-am câştigat niciun leu“

Andrei Chiliman nu s-a mai urcat decât foarte rar pe ambarcaţiuni de când a renunţat la iahting, în 1984. „Ultima oară am făcut-o în ’93, pe Sutghiol. Era barca unui prieten, dar tare nereglată era! Eram cu familia. Apropo de familie, vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu că am avut o nevastă înţelegătoare, altfel n-aş fi făcut toate astea“, spune el. Zâmbeşte când este întrebat dacă a câştigat bani de pe urma sportului căruia i s-a dedicat două decenii şi jumătate. „N-am câştigat niciun leu. La acest sport aduci bani de acasă“, spune Chiliman.

PASIUNE Urmăreşte constant postul „Sailing“

Un episod petrecut în campania electorală din acest an i-a lăsat cu gura căscată pe colaboratorii lui Andrei Chiliman, care au realizat în cele din urmă cât de mare e dragostea primarului pentru iahting. „Eram în campanie la sediul partidului“, povesteşte Alexandru Ichim, consilierul lui Chiliman. „La un moment dat, primarul a dispărut! L-am descoperit într-un final într-un birou. Se uita la televizor, pe „Sailing“. Era atât de absorbit de imaginile cu iahturi încât nici nu am vrut să-l deranjăm. L-am întrebat cum de nu se plictiseşte. S-a uitat la noi şi ne-a zis: „Nu înţelegeţi nimic“, a mai spus Ichim.

EDITORIALUL EVZ: Băsescu la jocurile politico-olimpice O Olimpiadă cât China!