Cheloo refuză cu îndârjire să vorbească despre familie. Ce se știe, de fapt
- Iulia Moise
- 29 septembrie 2024, 12:44
Cătălin Ștefan Ion, mai cunoscut după numele de scenă, Cheloo, a fost mereu un tip discret cu privire la relațiile sale și la familie.
Cheloo, foarte discret cu privire la relații și familie
Celebrul hip-hopper, cunoscut pentru albumele lansate cu Paraziții și pentru nenumăratele sale concerte, nu e burlac, așa cum ar putea crede mulți. Dimpotrivă, este la a doua relație stabilă și, mai mult decât atât, este un tată dedicat copiilor săi. Trei la număr.
Imaginea de băiat rău, specifică artiștilor de rap din toată lumea, cu multe femei, mult alcool, droguri și încăierări cu polițiștii, lasă locul, acasă, rolului de soț și tată. Dar, la iUmor, unde jurații erau, adesea, ținta unor „roast-uri” ale concurenților sau ale altor vedete, Cheloo își amintea că a fost și golan, așa că nu permitea nimănui să facă glume pe seama familiei sale.
De aceea, cântărețul de pa Paraziții are o obsesie: să-și țină familia cât departe de public și, mai ales, de jurnaliștii tabloidelor. Mai mult, l-a amenințat pe un concurent care a încercat să glumească despre familia sa că, dacă nu ar fi avut o condamnare penală pentru „iarbă”, l-ar fi călcat în picioare.
Vedeta de la Paraziții are trei copii, doi băieți și o fată
Ajus la 43 de ani, Cheloo este la a doua relație de lungă durată, iar cu actuala parteneră, pe nume Daniela Moraru, artistul are și doi copii.
Juratul de la iUmor a fost căsătorit, înainte, din 2007 până în 2012, cu o altă Daniela, anume Niculescu, cu care are un băiat, pe nume Ștefan Ion. Acum, băiatul lui Cheloo are nouă ani și merge deja la școală.
Copiii hip-hopperului cu Daniela Moraru sunt mai mici, un băiat de șase ani și o fetiță de doar patru ani, potrivit Cancan.
Cei doi locuiesc la Breaza, departe de Capitală și de viața mondenă de aici. De fapt, Cheloo spune că „lumea e preocupată de monden, de viața mea personală, dar acestea sunt lucruri pe care eu refuz să le discut. Nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată. Dacă mă întrebi de viața personală, nici nu mă interesează”.