Chef Dumitrescu a făcut schimbarea vieții. Vezi ce l-a motivat s-o facă

Chef Dumitrescu a făcut schimbarea vieții. Vezi ce l-a motivat s-o facă

Chef Florin Dumitrescu, cunoscut din seria de emisiuni Chefi la cuțite a devenit vegetarian, el alegând să-și țină, astfel, o promisiune făcută soției. Juratul va adopta o dietă vegană pentru următoarele trei luni.

„De pe 6 decembrie am devenit vegetarian, pentru 3 luni, în urma unei promisiuni făcute Cristinei. Așadar, meniul de anul acesta chiar va fi variat. O să gătesc trei tipuri de sarmale, cu varză acră, dulce, dar și cu mix de ciuperci și legume, vegane, salată de homar, hummus, pulpă de porc la cuptor cu sparanghel, cartofi, chiftele de dovlecei… Va fi o masă bogată! Și, ca de obicei, și soacrele ne ajută în pregătirea mesei de sărbătoare”, a arătat Florin Dumitrescu.

El a precizat că au existat perioade, în timp, în care a lucrat încontinuu, motiv pentru care nu avea timp să stea alături de familie. „Țin mine că la un moment dat eram în Italia, chiar în ziua de Crăciun și găteam pentru 30 de familii foarte mari. În restaurant toată lumea era împreună, râdeau, povesteau, nu aveau nicio grijă.

Am ieșit cu colegul meu, eram doar doi bucătari în acel moment, și mi-am zis atunci că pot să o fac, că până la urmă Crăciunul este doar o zi. Dar când am cunoscut-o pe Cristina și am văzut că pentru ea este foarte important să fim împreună de sărbători, totul a prins o altă conotație pentru mine. Am învățat lângă soția mea ce înseamnă Crăciunul prin ochii unui adult, pentru că atunci când ești copil totul este diferit, nu ai responsabilități. Lucrurile se schimbă atunci când muncești, însă, în cele din urmă…totul se rezumă la familie", a precizat Florin Dumitrescu.