Charterele de plajă ameninţă cursele de linie

Charterele de plajă ameninţă cursele de linie

Destinaţiile exotice alese de turiştii români pentru vacanţa de vară vor dubla numărul de curse charter din acest an.

Companiile aeriene care efectuează curse de linie vor avea de înfruntat în această vară o concurenţă mare din partea celor care efectuează curse charter pe destinaţii precum Grecia, Tunisia, Thailanda, Egipt, Caraibe sau Insulele Canare.

Chiar dacă foarte multe companii de linie, precum Tarom, au şi divizie de charter (aeronave ce pot fi închiriate de agenţiile de turism către destinaţii pentru care există cerere - n.r.), operatori noi ameninţă piaţa cu zboruri către destinaţiile preferate de români pentru această vară. Grecia şi Tunisia, printre preferinţe „Încă sunt companii care se înscriu la curse charter, dar estimăm pentru acest an o creştere a segmentului de cel puţin 30%-40%, mai ales datorită faptului că agenţiile lansează oferte turistice convenabile“, susţine Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţilor de Turism (ANAT).

Potrivit datelor ANAT, vara trecută, mai bine de 95.000 de pasageri au plecat din Bucureşti către Antalya, Rhodos, Ibiza, Nisa, Tel Aviv sau Veneţia, călătorind cu zboruri charter. Cursele charter sunt folosite în principal către destinaţii pentru care nu există curse de linie directe.

Agenţia de turism închiriază întreaga aeronavă, iar în acest context operatorii aerieni practică preţuri mai mici decât în cazul curselor de linie. Astfel, un pachet charter către Rhodos (Grecia) ajunge la aproximativ 500 de euro în iulie, în preţ fiind incluse zborul direct şi cazarea, 7 nopţi, într-un hotel de 4 stele. Preţuri similare sunt şi pentru destinaţii precum Turcia sau Tunisia. Pentru Egipt, preţurile ajung la 700 de euro. Companiile se înghesuie pe piaţă În 2008, numărul curselor charter va creşte, atingând pragul de 100, estimează ANAT. În următoarele săptămâni, operatorii care vor efectua la vară aceste curse îşi vor lansa ofertele de vacanţă. Totuşi, operatorii noi intraţi pe piaţă şi-au anunţat deja pachetele.

Flynova, reprezentanţa din România a tour-operatorului lituanian Novaturas, vrea în 2008, primul an de activitate pe piaţa locală, să transporte aproximativ 20.000 de turişti. Pentru sezonul estival 2008, compania va opera curse către Grecia, Tunisia, Turcia, Thailanda şi Caraibe, urmând ca în iarnă să fie introduse destinaţii precum Insulele Canare şi Egipt. Compania mizează pe Egipt şi zona Mării Roşii şi Mării Mediterane pentru lansarea de noi curse. Curse regulate În plus, unele companii se gândesc chiar la operarea unor curse charter regulate, săptămânale. Agenţia Alto Tours şi operatorul aerian iberic Click Air vor oferi curse charter săptămânale cu plecare de pe Aeroportul Otopeni şi cu sosire pe aeroportul principal din Barcelona.   „Ideea unei curse charter este tocmai aceea de a nu fi regulată, însă cei care au lansat această ofertă probabil sunt convinşi că această cursă va fi una profitabilă“, susţine Traian Bădulescu. Şi companiile de linie se gândesc serios la dezvoltarea segmentului de curse charter, din ce în ce mai profitabil, mai ales în perioada mai-septembrie. Tarom are rezervate pentru astfel de zboruri 11 aeronave Airbus, Boeing sau ATR cu care poate opera curse către destinaţii europene, destinaţii din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. AVANTAJE Preţuri mai mici cu aproximativ 30% Avantajul principal al unei curse charter este că avionul aterizează chiar în staţiunea sau foarte aproape de staţiunea unde turiştii îşi petrec vacanţa. În plus, multe companii s-au orientat către operarea unor astfel de curse şi în funcţie de locul de plecare al turiştilor.

Companii importante fac profit din închirierea avioanelor în localităţi precum Timişoara sau Cluj. „În patru ore se ajunge la orice destinaţie pentru care nu există în prezent zboruri directe şi pentru care s-ar face o zi pe drum, cu escale“, susţin analiştii din piaţă. În plus, preţurile pentru bilete sunt cu aproximativ 20%-30% mai ieftine decât în cazul curselor de linie.

Ne puteți urmări și pe Google News