CFR Cluj a reușit să obțină un egal pe terenul Rapidului, scor 2-2, în a doua etapă din Superliga. Au marcat pentru Rapid București: Albion Rrahmani 53' (penalty), Florent Hasani 90+7', iar pentru CFR Cluj: Daniel Bîrligea 28', Peter Michael 75'. Proiectul lui Dan Șucu prinde aripi, spun suporterii vișinii.
CFR Cluj a deschis scorul prin Daniel Bîrligea în minutul 28, profitând de o apărare neglijentă a gazdelor. Rapidul a replicat în minutul 53, când Albion Rrahmani a transformat un penalty, aducând egalitatea pe tabela de marcaj. CFR Cluj a preluat din nou conducerea în minutul 75 prin golul marcat de Peter Michael, dar Rapidul a reușit să egaleze dramatic în minutele de prelungire, prin reușita lui Florent Hasani în minutul 90+7.
Meciul a fost echilibrat, ambele echipe având același număr de șuturi (15), dar Rapidul a fost mai periculos, cu 7 șuturi pe poartă față de doar 2 ale CFR-ului. Posesia a fost ușor în favoarea CFR-ului, cu 52%, iar echipa clujeană a avut și o precizie a paselor mai bună (81% față de 77%).
Din punct de vedere disciplinar, Rapidul a primit un cartonaș galben, în timp ce CFR Cluj a reușit să evite sancțiunile. De asemenea, meciul a fost marcat de un număr relativ mare de faulturi comise de ambele echipe (28 în total).
CFR Cluj, incomodată de Rapid
În ciuda faptului că CFR Cluj a avut de două ori avantajul pe tabela de marcaj, Rapid București a demonstrat determinare și a reușit să smulgă un punct în minutele de prelungire. Acest rezultat menține ambele echipe în căutarea unor performanțe mai bune în etapele următoare ale Superligii. Performanța individuală a jucătorilor, precum și strategia tactică a antrenorilor, vor fi esențiale pentru a capitaliza pe această formă de joc în viitor.
La finalul meciului, Daniel Bîrligea a avut o reacție clară după ce fanii echipei gazdă l-au înjurat aproape tot meciul. Daniel Bîrligea, atacantul CFR-ului, se bucură că a reușit să înscrie împotriva Rapidului, dar este dezamăgit că echipa sa a fost egalată în minutul 90+7. În momentul în care a marcat, vârful formației din Gruia și-a dus mâinile la urechi, provocându-i astfel pe fanii giuleșteni, care l-au înjurat la fiecare atingere de balon.
Explicația lui Bîrligea
Bîrligea a explicat gestul său, menționând că a vrut să le arate suporterilor Rapidului că, oricât de mult l-ar înjura, nu-l deranjează. „De exemplu, eu cu Petrila ne înjurăm în teren, iar acum, la final, suntem prieteni. Ăsta e fotbalul,” a spus atacantul.
„Ambele echipe ne-am dorit să câștigăm. Din păcate, ne-au egalat în ultimele secunde, dar mergem cu capul sus și ne gândim la următoarele meciuri. Cu siguranță, mingea e rotundă, nu se știe. Faptul că am fost la națională mi-a dat continuitate. Am avut zile de pauză, la națională n-am prea jucat, nu e mare oboseală (n.r. râde).
În legătură cu faptul că m-au înjurat fanii Rapidului, nu a fost cine știe ce pentru mine. Nu îmi schimbă starea de joc, pot să mă înjure, n-am vrut să-i jignesc, am vrut doar să mă apăr. Le-am pus mâinile la urechi ca să le arăt că pot să mă înjure tot meciul și că nu mă deranjează. Îmi cer scuze pentru asta. În teren e o chestie, afară e altceva. De exemplu, eu cu Petrila ne înjurăm în teren, iar acum, la final, suntem prieteni. Ăsta e fotbalul.
Nu putem trăi toată cariera cu aceiași colegi. Fiecare schimbă pentru un trai mai bun. Avem nevoie. Sper să mai vină jucători. Avem de jucat multe meciuri în următoarele zile,” a declarat Bîrligea, consemnat de Prosport.
Albion Rrahmani s-a accidentat grav
Albion Rrahmani, în vârstă de 24 de ani, a suferit o accidentare gravă în timpul meciului dintre Rapid București și CFR Cluj, încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a 2-a a Superligii.
Fotbalistul kosovar nu și-a revenit nici după fluierul final de lângă Podul Grant, iar membrii staff-ului giuleștenilor sunt foarte îngrijorați. Lovitura primită de la Boben a fost la același picior unde Rrahmani a suferit o accidentare la sfârșitul anului trecut, care l-a ținut departe de teren pentru câteva luni. Toată lumea se teme acum de o posibilă recidivă.
Atacantul din Kosovo a fost titular în Giulești împotriva formației din Gruia și a avut o evoluție activă. Însă, la jumătatea reprizei secunde, a fost călcat dur de un adversar, forțându-l pe Neil Lennon să-l înlocuiască. Rrahmani a fost călcat din spate de Boben și s-a prăbușit pe teren, schimonosit de durere. A încercat să continue jocul, dar a realizat rapid că nu poate și a părăsit terenul în lacrimi, acoperindu-și fața cu mâinile.