Trilogia Luceafărul sau Romanul lui Eminescu a fost lovitura vieții pentru Cezar Petrescu, scriitor care se mută în 1937 definitiv la Bușteni. Mai jos, un crochiu închinat celui care a rămas în istoria literaturii noastre grație unei cărți pentru copii: Fram, ursul polar.
În luna mărțișorului îl celebrăm și pe Cezar Petrescu (1892- 1961). S-au împlinit, pe 9 martie, 58 de ani de la dispariția autorului romanului Întunecare. Ce rămâne din acest romancier (cândva) de succes (azi însă minimalizat) cu care era confundat, în interbelic, hiperorgoliosul Camil? Mirarea, la care răspunde tot cel care a formulat-o, e legitimă. Dar să-i dăm, mai bine, cuvântul criticului Paul Cernat: „Așadar, ce-a rămas din Cezar Petrescu? Multe. Să luăm doar câteva, pe sărite: una dintre cele mai frumoase cărți «pentru copii» din literatura română: Fram, ursul polar; prima nuvelă gotică și una dintre cele mai bune nuvele fantastice din literatura autohtonă: Aranca, știma lacurilor; unul dintre cele mai importante romane românești despre Primul Război Mondial: Întunecare”.
De la „Gîndirea”, la „Ai noștri ca brazii”
Cernat e de neoprit: „Un megaproiect ficțional (balzaciano-zolisto-dreiserian), inegal și industrios, dar din care pot fi extrase suficiente titluri competitive: Oraș patriarhal, Calea Victoriei, Baletul mecanic, Ochii strigoiului, Aurul negru, Carlton sunt doar câteva exemple; o casă memorială cu mult bun-gust la Bușteni (câștigată din onorariul pentru, alminteri, mediocra trilogie Romanul lui Eminescu)”. Mai mult: „Cea mai bună serie - cea mai modernă și moderată - a revistei Gîndirea (al cărei redactor-fondator a fost în anii ‘20); inclusiv Craii de Curtea-Veche a apărut (și) cu sprijinul lui. Ne-au rămas și niște titluri propagandistice din anii democrației populare, intrate între timp în folclor: Ai noștri, ca brazii sau Vino și vezi!... (fără a mai vorbi de apologiile mai vechi la adresa «Regelui Culturii» - Carol II).
„Ce bine ne-ar prinde azi niște cezarpetrești!”
Și o concluzie în fugă: „Omul Cezar Petrescu a reprezentat acea «middle class» care a coagulat, de bine de rău, romanul nostru nu doar interbelic. Mai mult: «cronica secolului XX» pe care a ambiționat-o înainte ca secolul să fi arătat jumătate din ce putea, îl recomandă și ca pe un critic social inteligent, cu rază amplă de acțiune. Ce lecție de istorie vie oferă proza lui, și ce bine ne-ar prinde azi niște cezarpetrești!”
Casa, donată statului
Cu banii câștigați în urma publicării trilogiei dedicate lui Eminescu, norocosul Cezar Petrescu cumpără, în 1937, o casă impunătoare la poalele Bucegilor, în Bușteni, unde va locui, alături de propria mamă, până în 1961. După moartea scriitorului, moştenitorii au donat casa statului, împreună cu tot ce se afla în ea. Vila a devenit, în 1967, Casa memorială Cezar Petrescu.
Recomandările noastre
