Cerere inedită în justiție. Un angajat IT pretinde majorări salariale pe ultimii 15 ani, deși nu a muncit o zi

Inflația ucide comerțul electronic din Europa / sursa foto. EVZ

Marginalizat de compania pentru care lucra, un gigant tehnologic, un IT-ist și-a cerut în justiție majorarea salarială pe care nu a primit-o vreme de 15 ani. Interesant este că, în tot acest timp, el nu a lucrat, ci s-a aflat în concediu medical. Lucrătorul s-a declarat discriminat de compania la care lucrează, lucru cu care instanța nu a fost de acord.

Aflat în concediu medical de 15 ani, IT-istul Ian Clifford susține că este o victimă a discriminării. El își acuză angajatorul, gigantul tehnologic IBM că nu i-a acordat nici o mărire de salariu în perioada 2008-2023, cât timp a lipsit de la muncă, din motive medicale.

Bărbatul este plătit, însă cu un salariu de aproximativ 54.000 de lire pe an și are garantat acest venit până la vârsta de 65 de ani. Asta înseamnă că va încasa mai mult de 1,5 milioane de lire. Cu toate acestea, deși este în concendiu medical, Clifford susține că oferta nu este „suficient de generoasă”, dat fiind inflația cu care se confruntă finanțele britanice.

Pe cale de consecință, a pornit un proces împotriva IBM, cerându-și majorările salariale pe care consideră că trebuia să le primească în cei 15 ani. Un judecător de la Tribunalul din Reading i-a respins dosarul, considerând că a primit deja un „beneficiu foarte substanțial” și un „tratament favorabil”.

Ian Clifford a intrat în concediu medical în septembrie 2008, iar în 2013 a făcut o plângere că nu a primit nicio creștere salarială. Acesta se declara nemulțumit inclusiv de sumele primite pentru zilele de concediu, în ultimii ani și era nemulțumit și pentru banii primiți pentru zilele de concediu, în ultimii cinci ani.

Sursa foto: Linkedin

Clifford a obținut beneficiile în 2013

În aprilie 2013, Clifford, care avea peste 30 de ani, a ajuns la un „acord de compromis” cu compania și plângerile sale au fost soluționate prin înscrierea sa în planul pentru persoanele cu handicap al IBM.

Conform planului, o persoană care nu poate lucra nu este concediată și rămâne în cadrul firmei fără „nicio obligație de a munci”. Aceasta are dreptul, până la recuperare, pensionare sau deces, să primească 75% din venitul convenit cu IBM.

Salariul lui Clifford a fost de 72.000 de lire, ceea ce înseamnă că după reducerea de 25%, din 2013, a primit 54.000 de lire. Beneficiul urma să curgă pentru o perioadă de peste 30 de ani, până la vârsta de 65 de ani, ceea ce înseamnă că trebuie să încaseze în total peste 1,5 milioane de lire.

Compania i-a plătit 8.685 pentru zilele de concediu, cu condiția să nu mai depună o nouă plângere din același motiv.

Judecătorul i-a respins cererea

Cu toate acestea, angajatul a dat în judecată IBM în februarie 2022, pentru că ar fi fost tratat „nefavorabil”, deoarece nu a beneficiat de creșterea salariului din 2013 și nici de dreptul la concediu. El s-a plâns în instanță că valoarea salariului scade în timp, „mai ales că inflația este la 10%.”

Judecătorul Paul Housego i-a respins dosarul, spunând că „angajații activi pot primi creșteri de salariu, dar angajații inactivi nu. Instanța a precizat că este este o diferență, dar nu un prejudiciu.

„Chiar dacă valoarea celor 50.000 de lire sterline pe an s-ar înjumătățit în 30 de ani, este totuși un beneficiu foarte substanțial”, a adăugat judecătorul potrivit Metro.