Editura Evenimentul si Capital

CELULA LUI HOREA

Autor: | | 1 Comentarii | 900 Vizualizari

Cu ani în urmă am scris un reportaj din Valea Jiului. Coborâsem pentru prima oară în mină, acolo unde nu poți folosi sintagma „între cer și pământ”.

Dincolo de ineditul acelei documentări, de emoțiile inerente, o teamă nemaisimțită până atunci mă cuprinsese.

Și, totuși, în acea închisoare de bună-voie, puțin câte puțin m-am simțit descătușat, am simțit chiar că și în galerii, la 1200 metri sub pământ, e un cer, un cer numai al lor, al minerilor, că există chiar un Dumnezeu numai al lor, al minerilor care, atunci ne-a ocrotit pe toți, făcându-ne să dispară sentimentul claustrării…

Recent am fost la Alba Iulia. Am intrat în cetate pătruns de emoție. Totul e la locul lui și mi s-a părut într-o clipită că de după un colț aud tropăituri de copite, că, de sus, dintr-un crenel un oștean anunță vestea cea mare, a intrării domnului Mihai în cetate. Am urcat, apoi, treptele porții principale - în fapt o bijuterie arhitecturală tipic grandorii tereziene, deasupra căreia tronează, încă, pe un cal alb, Carol al Vl-lea.

Indiscutabil, poarta, cu toate elementele ei constructive a fost înălțată înglobând în ea fastul, dar și obiectul perfid al reprimării. Căci, oare ce altă alăturare poate fi mai semnificativă decât construirea unei celule-închisori sub copitele calului regal?

Poarta a fost construită înainte de nașterea lui Horea, ori a lui Cloșca ori a lui Crișan. Că i-a fost hărăzită, ca ultim domiciliu lui Horea înainte de a fi tras pe roată, să o consider ca pe o întâmplare? De nu erau Horea, ori Cloșca, ori Crișan, s-ar fi ivit un Ion, un Radu, ori un Vasile?

Și eu am intrat în celula lui Horea: în trupul de beton al porții - o intrare coborând două trepte, încovoiat - semn al umilinței; pereți - ziduri groase de aproape doi metri - semn al inexpugnabilității, dar și al fricii; ferestrele - ochi adânci în zid, în orbitele cărora fricoșii au înfipt zăbrele - semn al groazei. Semne care dau un fantastic sentiment de claustrare.

Cum s-o fi simțit Horea între 27 decembrie 1784 și 27 februarie din acel an, 1785, între acești pereți goi, reci, zăvorâți cu șapte lacăte?

Cum altfel, decât puternic! Cum altfel, decât că e român și că dușmanilor le e frică de el, ca de altceva? A gândit, sigur, că celula aceea nu este un loc al disperării, ci, al înălțării, al recunoașterii puterii lui și, prin el a poporului nostru.

Toată acea recluziune forțată ce a dus la zdrobirea lui sub roată a însemnat, în fapt, o reîntrupare a neamului românesc.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 1
Tag-uri: horea, celula



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate