„Uite așa aș vrea să mor, Cu paharul lângă mine, Cu cobzarul lângă mine, Uite așa aș vrea să mor, Într-o crâșmă din Obor”, cânta răposatul Gică Petrescu. Nu-i o idee chiar de neluat în seamă. Oricum, locul a atras și o jurnalistă de la New York Times, care a mâncat mici și a scris în ziarul său despre lumea boemă a Oborului

Adi Hepaticus are 43 de ani, la bază e geograf, dar a ajuns cel mai mare cârciumar și vânzător de mititei din Piața Obor. „Am ajuns să fac mici din greșeală...”, râde grataragiul. Povestește că, oborean fiind din tată-n fiu, a prins de veste că e un „post” vacant în piață și a aplicat la el. Își desface o bere și o dă pe miștocăreală: „Nouă ne place și băutura și haleala și viața. Da’ fără femei, că mă ceartă acasă... Da’, oricum media de vârstă a fanelor mele e de 60 de ani”.

Mititeii de la botu’ calului

Un patron de restaurant de lux a spus odată că: „Boierii mănâncă mititeii cu sare și țăranii cu muștar”. La el în crâșmă cum preferă selecta sa clientelă? Îl umflă râsul: „La noi, numai cu muștar! E și sare pe masă, da’ n-o pune nimeni, că aici e Obor!”. Unul din partenerii săi de șpriț e Eugen Kraus, de 62 de ani, electronist pensionar. Zice că mănâncă mici în Piața Obor de 40 de ani: „Gustu’ lor s-a schimbat în bine, da’ io-s nostalgic... Nici ăia de la Cocoșatu nu mai sunt ce-au fost odată”.

Alt conviv, Mihai Ștefu, pensionar și fost șofer la RATB, zice că, săptămânal, când vine să facă piața, se îndoapă cu mititeii lui Adi: „Cei mai buni sunt aici, la botu’ calului”.

2.500 de mici pe zi

Cârciumarul zice că, de nouă ani, are aceeași rețetă pentru pasta de mici: „Înaintea mea au fost și alții. A fost unul, celebrul Petria, care s-a retras, că-i în vârstă. Io sunt doar continuatorul”.

S-a făcut de amiază și, din boxe, performează ca la o discotecă rurală, pe rând: Gică Petrescu, Fărâmiță Lambru, Maria Lătărețu, Zavaidoc și Ionel Tudorache.

Dar, până la cap și coadă, care-i rețeta celebrilor mititei de Obor? Adi Hepaticus e sincer: „Io pun vită cu porc, că doar 15% din mușterii mănăcă oaie. E  o rețetă de-a mea, făcută cu un tip care are o fabrică «euro» de procesare a cărnii”. Spune că într-o zi obișnuită, din cursul săptămânii vinde 2.500 de mici, iar în weekend sare de 3.000: „Da’ aici, la «Terasa Obor» se bea mai mult decât se mănâncă”. Cei doi convivi de la masă mai că nu-l aplaudă.

„Porcu’ e porc și-n ziua de Paști!”.

Mirosul te atrage, magnetic. Dar rețeta micilor săi e chiar așa secretă? Zâmbește în timp ce înghite un mititel abia luat de pe grătar: „Nu, dom’le, e pe geamul tarabei. Legea mă obligă. Io-s liniștit, am acte de proveniență. De aia îmi permit să fac spectacol aici, la Obor”. Rețeta nu-i ceva special. Dar farmecul Oborului îi dă un gust aparte banalului mititel. Șprițangii cu care bea Adi au păreri diferite. Unul ar vrea și cu oaie, iar celălat zice că: „Porcu’ e porc și-n ziua de Paști!”.